Directorul general al Avioane Craiova, revocat din funcţie la trei luni de la numire

Directorul general al companiei aeronautice Avioane Craiova, Ion-Cristian Drăjneanu, a fost revocat din funcţie de Consiliul de Administraţie, la trei luni de la numire, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Filip Stan
25 sept. 2019, 05:45
Directorul general al Avioane Craiova, revocat din funcţie la trei luni de la numire

”Consiliul de Administraţie decide încetarea acestui contract de mandat, începând cu data de 7 octombrie 2019 şi îl revocă din funcţia de director general pe Drăjneanu Ion-Cristian”, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acesta a fost numit la conducerea companiei în luna iunie cu un mandat de un an.

”Consiliul de Administraţie îl numeşte în funcţia de director general al societăţii Avioane Craiova, începând cu data de 7 octombrie 2019, pentru o perioadă de un an, dar nu mai târziu de data finalizării procedurii de selecţie a directorului general potrivit OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, dacă aceasta se va finaliza în interiorul acestui interval, pe Munteanu Victor”, mai arată raportul.

Compania are o capitalizare de 10,98 milioane lei şi circa 300 de angajaţi.

Avioane Craiova a realizat în primul semestru venituri totale de 7 milioane lei, la o pierdere de 8,26 milioane lei.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte