Oraşul în care a nins, încă din septembrie. Localnicii s-au trezit cu maşinile pline de zăpadă. „E semn că iarna va fi lungă”

Luna septembrie nu a trecut încă, însă iarna și-a intrat în drepturi într-un orășel care a fost acoperit de zăpadă.
Iulian Tudor
25 sept. 2019, 12:28
Oraşul în care a nins, încă din septembrie. Localnicii s-au trezit cu maşinile pline de zăpadă.

Locuitorii unui orășel din Rusia s-au trezit, marți dimineață, cu străzile și cu mașinile acoperite de zăpadă, scrie a1.ro.

Citeşte şi Imagini cu prima ninsoare a toamnei, în România. Unde au căzut primii fulgi VIDEO

Deși orășelul este situat în Munții Urali, iar mulți ar crede că este normal să ningă la o altitudine mare, specialiștii susțin că, de obicei, prima ninsoare îşi face apariţia în luna noiembrie şi nu se aşteptau ca anul acesta să vină atât de devreme.

Ba mai mult, venirea acestei ninsori este considerată de către bătrâni a fi un semn că iarna va fi lungă și grea.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
”Cadoul” pe care Meme Stoica l-a primit de ziua lui, chiar de Paște, când a împlinit 50 de ani. Era la Jilava! ”Acolo au venit Rădoi, Gâlcă, Oli”
Capital.ro
Marea actriță pe care România a pierdut-o. A fost una dintre cele mai valoroase actrițe ale teatrului românesc
Playtech.ro
Salariu atractiv oferit de Kaufland pentru un post de curățenie. Condiția care trebuie îndeplinită
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
wowbiz.ro
Ianis, un fotbalist în vârstă de 14 ani, a murit alături de tatăl său în accidentul de pe centura de nord a Craiovei! Întreaga familie este devastată: „Îngerii mei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Panduru și Pintilii, stânjeniți după ce Grădinescu a făcut o glumă misogină în direct: ”Să nu contrazici niciodată o femeie”
MediaFlux
Ouăle de Paște Faberge. Cum au ajuns bijuteriile imperiale ruse să coste zeci de milioane de euro
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj