Lavrov, convorbiri telefonice între Trump şi Putin: mama mi-a spus că nu e bine să citeşti scrisori ce nu-ţi sunt adresate ţie

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, le-a cerut  SUA să nu dea publicităţii stenogramele convorbirilor telefonice dintre Donald Trump şi Vladimir Putin după publicarea unei discuţii controversate a preşedintelui american cu omologul său ucrainean, potrivit France Presse.
Iulian Tudor
01 oct. 2019, 11:16
Lavrov, convorbiri telefonice între Trump şi Putin: mama mi-a spus că nu e bine să citeşti scrisori ce nu-ţi sunt adresate ţie

„În ceea ce priveşte rezumatele convorbirilor telefonice, mama mea, care m-a educat, mi-a spus că nu este bine să citeşti scrisori străine care nu îţi sunt adresate”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă în marja Adunării Generale a ONU la New York.

El a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la scandalul care îl vizează pe preşedintele american Donald Trump, acuzat că a favorizat o ingerinţă străină în viitoarele alegeri prezidenţiale americane în apelul său telefonic cu omologul său ucrainean căruia i-a cerut o anchetă asupra candidatului democrat Joe Biden. Scandalul s-a agravat pentru preşedintele american odată cu publicarea miercuri de către Casa Albă a unui rezumat al acestei convorbiri telefonice.

„Este indecent!”, a reacţionat şeful diplomaţiei ruse. „Pentru ca două persoane alese de naţiunile lor să fie la înălţimea” funcţiilor lor „sunt necesare modalităţi diplomatice care implică un anumit grad de confidenţialitate”, a spus el.

Lavrov, care a avut vineri o întâlnire bilaterală cu secretarul de stat, Mike Pompeo, i-a criticat atât pe parlamentarii americani, cât şi mass-media pentru publicarea transcriptului discuţiei dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski.

„Să fii atât de vehement ameninţând că vei pune în genunchi un guvern dacă nu va difuza o notă care implică un partener! Ce fel de democraţie este aceasta? Cum puteţi lucra în astfel de condiţii?”, a întrebat retoric ministrul de externe rus.

Donald Trump s-a exprimat adeseori în termeni favorabili despre Vladimir Putin, iar relaţiile şi întâlnirile lor sunt examinate cu atenţie de către mass-media americane care se întreabă de ce atâta bunăvoinţă a primului faţă de al doilea, notează AFP.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Ce o așteaptă, de fapt, pe Universitatea Craiova la Sofia! De ce Levski e foarte periculoasă: de la atmosfera creată de ultraşii fanatici la pedigree-ul european şi foamea de performanţă
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. Întâlnire cu românii duminică, 26 iulie. Unde va fi prezent
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche în 2026. Unde găsești cele mai mici tarife
Adevarul
Sanitas avertizează: Noua lege a salarizării taie sporuri și riscă să readucă exodul medicilor
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România