MMA: Cel mai rapid KO din istoria Bellator, spectatorii neatenţi au şi ratat faza VIDEO

În optimile de finală ale Grand Prix-ului Bellator, categoria pană, americanul A.J. McKee (24 ani) a avut nevoie de numai opt secunde pentru a-l pune la pământ pe compatriotul său Georgi Karahanian (34 ani).
Filip Stan
29 sept. 2019, 17:04
MMA: Cel mai rapid KO din istoria Bellator, spectatorii neatenţi au şi ratat faza VIDEO

Practic, ceremonia de prezentare a celor doi sportivi a durat mult mai mult decât lupta în sine. Cu o lovitură în maxilar, A.J. McKee şi-a doborât imediat adversarul şi a mai apucat să-i dea câteva lovituri, înainte ca lupta să fie întreruptă.

În mod oficial, acesta a fost declarat cel mai rapid KO din istoria Bellator, promoţia MMA cu sediul în Santa Monica, care funcţionează ca o filială a Viacom. Mai mult, A.J. McKee a bifat a 15-a sa victorie, care îi permite să-şi înscrie numele în cartea recordurilor Bellator.