Un medicament banal, folosit de milioane de oameni, este suspectat că ar favoriza cancerul

Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț de farmacii din SUA. Operațiunea este una de amploare, la nivel mondial, iar Canada și Franța au retras deja de la vânzare medicamentele pe bază de ranitidină.
Iulian Tudor
30 sept. 2019, 05:35
Un medicament banal, folosit de milioane de oameni, este suspectat că ar favoriza cancerul

Medicii au sfătuit pacienţii să nu o mai folosească, dar, totuşi, să nu întrerupă brusc tratamentul și să o înlocuiască cu altceva, potrivit Agerpres.

Ranitidina este un medicament folosit pentru arsurile gastrice și ulcere stomacale şi se eliberează în farmacii atât pe bază de reţetă, cât şi la liber.

La 13 septembrie, atât Agenția pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite, cât și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și-au făcut publice deciziile de a reevalua prezența N-nitrosodimetilaminei în medicamententele care conțin ranitidină, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Este oficial: S-a aprobat primul medicament pe bază de canabis. De acum încolo, va putea fi prescris legal şi în România

Această substanță, cunoscută și sub denumirea de dimetilnitrosamină, este suspectată, pe baza unor studii făcute pe animale, că ar putea fi un carcinogen uman (o substanță care poate produce cancer). Substanța este prezentă însă și în apă și alimente, inclusiv în carne, produse lactate și legume, dar nu este dăunătoare atunci când e vorba de cantități foarte mici.

Pe de altă parte, un studiu făcut public în februarie 2019 avertiza că medicamentele împotriva acidităţii gastrice reduc eficacitatea anumitor tratamente pentru cancer, până în punctul reducerii duratei de supravieţuire a pacienţilor care iau aceste medicamente.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Peste 900 de primării riscă să rămână fără bani de la buget. Oana Gheorghiu: Trebuie să fie înrolate în platforma Ghiseul.ro
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Încă un război în Ucraina. Rusia are un plan care vizează orașe îndepărtate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România