Preşedintele Franţei, Jacques Chirac, condus de mii de oameni pe ultimul drum

Mii de oameni au stat la coadă pentru a-şi lua adio de la fostul preşedinte al Franţei, Jacques Chirac înaintea funeraliilor de stat.
Filip Stan
30 sept. 2019, 10:12
Preşedintele Franţei, Jacques Chirac, condus de mii de oameni pe ultimul drum

Mii de oameni s-au aşezat luni la cozi, pe o vreme ploioasă, la Paris, pentru a-şi lua adio de la fostul preşedinte al Franţei, Jacques Chirac, înaintea funeraliilor de stat, relatează DPA.

Aşa cum s-a putut vedea în transmisiunile de televiziune, sicriul lui Chirac, depus pe catafalc la intrarea în Domul Invalizilor, era învelit în drapelul tricolor francez; alături se afla un portret uriaş al fostului şef de stat. În apropiere, cozile celor care doreau să prezinte ultimul omagiu se întindeau pe sute de metri.

Numărul celor prezenţi a fost atât de mare, încât organizatorii au decis să permită accesul la catedrala din complexul Invalizilor – fost spital militar unde este înmormântat şi Napoleon Bonaparte, alături de alte personalităţi, militari şi membri ai forţelor de securitate – până luni la ora locală 7 a.m.

Jacques Chirac, decedat joia trecută, la vârsta de 86 de ani, a fost onorat de reprezentanţi ai mai multor culte, în cadrul unei ceremonii interreligioase. Au fost prezenţi membri ai familiei, inclusiv Claude Chirac, fiica fostului preşedinte.

Serviciul religios a fost programat la amiază, în biserica Saint Sulpice de pe malul stâng al Senei. Va oficia arhiepiscopul Parisului, monseniorul Michel Aupetit, a anunţat purtătoarea de cuvânt a diocezei, Karine Dalle. Biserica se află în apropierea casei unde Chirac şi-a petrecut ultimii ani din viaţă şi este folosită pentru slujbe catolice importante în timp ce la catedrala Notre-Dame au loc lucrări de restaurare după incendiul din aprilie.

Luni – zi de doliu naţional în Franţa – la funeralii sunt aşteptaţi circa 30 de şefi de stat şi de guvern. Printre aceştia, preşedinţii german – Frank-Walter Steinmeier, rus – Vladimir Putin, italian – Sergio Mattarella, congolez – Denis Sassou Nguesso, cel al Comisiei Europene – Jean-Claude Juncker, aflat la sfârşitul mandatului, regele Abdallah al Iordaniei şi emirul Qatarului, Tamim Bin Hamad Al-Thani. Palatul Elysée (preşedinţia franceză) a anunţat şi participarea premierilor ungar – Viktor Orban şi libanez – Saad Hariri şi a fostului preşedinte american Bill Clinton. Şi-a anunţat prezenţa prim-ministrul belgian Charles Michel. Dintre politicienii în exerciţiu în timpul preşedinţiei lui Chirac urmează să fie de faţă fostul cancelar german Gerhard Schroeder, fostul premier spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero şi fostul preşedinte senegalez Abdou Diouf.

Ulterior, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, îi va primi la dejun pe unii din cei menţionaţi. Este prevăzută şi o ceremonie în cadru restrâns, pentru familie şi prietenii apropiaţi.

În şcolile şi instituţiile franceze va fi păstrat luni un moment de reculegere. Chirac, politician de carieră, a fost primar al Parisului, de două ori prim-ministru şi de două ori preşedinte al Republicii Franceze. El va primi şi onoruri militare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
Spania, lecție pentru fotbalul românesc! Ce s-a întâmplat după ce ibericii au învins România U21 în urmă cu 7 ani
Capital.ro
Noua taxă TollRo vine cu amenzi neașteptate. Cât poate plăti un șofer care nu achită la timp
Playtech.ro
Greșeala din aplicația TollRo care îi poate costa scump pe șoferii de camioane. CNAIR, despre regula importantă pe care trebuie să o respecte după fiecare cursă
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte