Elevii au dat în judecată Ministerul Educaţiei. Motivul: cei cu media sub 5 la Evaluare nu au dreptul să urmeze liceul

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) au dat în judecată Ministerul Educaţiei şi au cerut anularea prevederilor ordinului de ministru prin care elevii cu media sub 5 la admitere nu pot urma cursurile unui liceu, ci numai ale unei şcoli profesionale.
Iulian Tudor
30 sept. 2019, 15:38
Elevii au dat în judecată Ministerul Educaţiei. Motivul: cei cu media sub 5 la Evaluare nu au dreptul să urmeze liceul

„Luni, 30 septembrie, Asociaţia Elevilor din Constanţa a acţionat în instanţă prevederea din Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.948/2019 privind dreptul elevilor care obţin media sub 5,00 la admitere de a urma un liceu, având în vedere efectele discriminatorii pe care le are faţă de elevi, dar şi faptul că denotă o atitudine de tipul ‘ascundem gunoiul sub preş'”, au precizat reprezentanţii elevilor, într-un comunicat de presă.

Pe 5 septembrie a fost publicat ordinul de ministru privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal, iar acesta a suferit unele modificări.

„Anul acesta, actul normativ aduce o noutate faţă de anul trecut, în sensul în care, conform art. 2, alin. (10), al Ordinului, elevilor care nu obţin peste media 5.00 în cadrul admiterii în învăţământul liceal nu le mai este permis să urmeze un liceu, fiind nevoiţi să meargă la o şcoală profesională sau să abandoneze şcoala”, susţin elevii.

Elevii care obţin sub 5 la evaluarea naţională să meargă direct la şcoala profesională

AEC susţin că Evaluarea Naţională ar trebui să aibă un rol pur statistic, precum evaluările din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru că probele susţinute nu sunt de natură să orienteze elevii din punct de vedere profesional.

„La acest moment, accentul trebuie să fie pus pe cauzele pentru care elevii obţin sub media 5,00 la admitere, şi nu asupra efectului”, precizează reprezentanţii elevilor.

„Recomandăm Guvernului României să se preocupe de susţinerea elevilor aflaţi în situaţii de risc, de regândirea sistemului de orientare profesională din învăţământ, precum şi de alinierea programei şi planurilor-cadru cu formule care să asigure libertatea elevilor de a îşi urma drumul ales în viaţă, fără a fi constrânşi în niciun fel, dar nici aglomeraţi cu informaţie în volume foarte mari, aspectele practice lipsind cu desăvârşire”, se subliniază în comunicat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT