CALENDAR ORTODOX 3 octombrie 2019: Ce mare sfînt este sărbătorit joi

CALENDAR ORTODOX 3 octombrie 2019: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase de peste an.
Filip Stan
02 oct. 2019, 09:16
CALENDAR ORTODOX 3 octombrie 2019: Ce mare sfînt este sărbătorit joi

CALENDAR ORTODOX 3 octombrie 2019. Sfântul Dionisie Areopagitul s-a născut în Atena. Este primul autor patristic care ne-a lăsat o ierarhizare a cetelor îngereşti. În prima treaptă, care este cea mai înaltă, sunt: Tronurile, Heruvimii şi Serafimii. A doua treaptă: Stăpâniile, Domniile şi Puterile. A treia: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.

CALENDAR ORTODOX 3 octombrie 2019. Dionisie se întâlnește cu Pavel în Areopag, iar în anul 51 se converteşte la creştinism. Mai târziu, este hirotonit episcop în Atena. Îi cunoaşte pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos și merge la Ierusalim ca să o cunoască pe Maica Domnului. Acesta a participat la înmormântarea Feciorei Maria.

CALENDAR ORTODOX 3 octombrie 2019. Sfântul Dionisie Areopagitul a zidit o biserică în cetatea Parisului şi a reuşit să convertească mulţi păgâni la creştinism. Acesta a sfârşit prin a fi decapitat pe vremea împăratului Domitian (81-96).

SĂRBĂTORI RELIGIOASE

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist

Greco-catolice
Sf. ep. Dionisie Areopagitul; Fer. Bogdánffy Szilárd

Romano-catolice
Ss. Dionisie Areopagitul; Candida, m.;
Ff. Constantin Ignaţiu Bogdánffy, ep. m.; Crescenţiu, pr. m.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Mihai Stoica, implicat într-un accident serios în București! SUV-ul său a fost distrus total. Prima reacție: „Sunt nevinovat 100%”
Capital.ro
Ai nevoie de un telefon nou, dar ai un buget mic? Ce modele merită luate în calcul
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Mihai Stoica, implicat într-un grav accident. Mașina sa e distrusă complet
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT