Donald Trump a dat decretul prin care SUA impun sancţiuni Ankarei privind încetarea ofensivei în Siria

SUA au impus luni sancţiuni ţintite împotriva a trei miniştri turci printr-un decret prezidenţial semnat de Donald Trump care vizează să convingă Ankara ''să înceteze imediat ofensiva'' în Siria, a anunţat administraţia americană, relatează AFP, citată de Agerpres.
Iulian Tudor
15 oct. 2019, 05:11
Donald Trump a dat decretul prin care SUA impun sancţiuni Ankarei privind încetarea ofensivei în Siria

Miniştrii Energiei, Apărării şi de Interne sunt vizaţi de măsurile americane, potrivit unui comunicat al Trezoreriei SUA. Bunurile lor potenţiale în Statele Unite sunt îngheţate şi tranzacţiile internaţionale în dolari sunt blocate.
Ministerele Apărării şi Energiei sunt de asemenea vizate ca instituţii.

Decretul semnat de preşedintele Trump prevede, de asemenea, blocarea intrării persoanelor sancţionate pe teritoriul Statelor Unite, informează Agerpres.

Documentul citat permite vizarea unui număr foarte mare de oficiali turci implicaţi în acte care îi pun în pericol pe civili sau destabilizează nord-estul Siriei, dar, în acest moment, administraţia Trump a decis să aplice sancţiuni numai celor trei miniştri şi două ministere.

Citeşte şi Forţele regimului sirian, la frontiera cu Turcia. S-au desfăşurat la periferia Tal Tamr

„Dacă operaţiunea Turciei continuă, aceasta va agrava o criză umanitară deja gravă şi în plină creştere, cu consecinţe potenţial dezastruoase”, a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat. ”Pentru a evita noi sancţiuni impuse în cadrul acestui nou decret prezidenţial, Turcia trebuie să pună capăt imediat ofensivei sale unilaterale în nord-estul Siriei şi să reia dialogul cu Statele Unite privind securitatea” în regiune, a avertizat el. Şi Congresul SUA ameninţă că va adopta rapid sancţiuni economice mult mai extinse împotriva Turciei, informează Agerpres.

Ofensiva turcă în nord-estul Siriei, intrată luni în şasea a zi, a provocat proteste internaţionale şi s-a soldat cu peste 150 de morţi, dintre care 50 de civili, precum şi cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.

”Sunt total pregătit să distrug rapid economia turcă dacă liderii turci continuă în acest mod periculos şi distructiv”, a adăugat preşedintele Trump.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se oprește apa caldă în București! Cât durează întreruperea și ce sectoare vor fi afectate
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte