Confruntări sângeroase între civili şi militari înarmaţi. Sunt 15 morţi

O confruntare între civili înarmaţi şi membri ai armatei mexicane, în statul mexican Guerrero, s-a soldat cu moartea a 15 oameni.
Filip Stan
16 oct. 2019, 08:48
Confruntări sângeroase între civili şi militari înarmaţi. Sunt 15 morţi

Potrivit unui purtător de cuvânt al autorităţilor, militarii au răspuns unui apel primit pe numărul de urgenţă 911 şi când se îndreptau spre locul indicat „civili înarmaţi au lansat atacul, iar soldaţii au ripostat”.În urma confruntării, şi-au pierdut viaţa un militar şi 14 civili înarmaţi.

Apelul de urgenţă viza prezenţa unor oameni înarmaţi în municipiul Tepochica, aflat la 5 km de Iguala, al treilea oraş ca importanţă din statul Guerrero, potrivit Agerpres.

Procurorul general al acestui stat s-a deplasat la locul confruntării pentru primele investigaţii, într-o anchetă la care vor colabora şi alte instituţii federale şi statale.

De la faţa locului au fost confiscate arme de mare putere, echipament logistic şi trei vehicule raportate ca furate şi folosite de civilii înarmaţi, a declarat secretarul pentru Securitate Publică al statului Guerrero, informează Agerpres

Atacul s-a produs în apropiere de Iguala, oraş din care, pe 26 septembrie 2014, au dispărut 43 de elevi de la şcoala pedagogică din Ayotzinapa, care au fost predaţi de poliţişti locali corupţi grupării criminale ”Guerreros Unidos”. Confruntarea prezentă este cea de-a doua din ultimele 48 de ore care implică forţe de securitate mexicane, după atacul armat din Aguililla în care 13 poliţişti din statul Michoacán au fost ucişi de o grupare de narcotraficanţi, potrivit Agerpres.

Confruntările s-au soldat cu 28 de morţi în total, o cifră care relevă controlul anumitor părţi din teritoriul mexican de către crima organizată, dar ridică şi semne de întrebare cu privire la eficienţa strategiei oficiale contra delincvenţei, notează EFE.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, un „client” și un remarcat: „Joacă na-ți-o ție, dă-mi-o mie! / Aduce aminte de Răducioiu!”. Notele după FCSB – Oțelul 1-0
Capital.ro
Grăsimea are „memorie”! De ce kilogramele pierdute prin dietă revin atât de ușor
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte