PNL se reuneşte pentru a stabili lista finală a miniştrilor din Guvernul Orban. Lista şi Programul de Guvernare, depuse în Parlament

Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL se reuneşte, astăzi, pentru a stabili lista finală a miniştrilor care vor face parte din Guvernul Orban. Lista şi Programul de Guvernare, după întâlnire, vor trebui depuse la Parlament.
Iulian Tudor
24 oct. 2019, 05:11
PNL se reuneşte pentru a stabili lista finală a miniştrilor din Guvernul Orban. Lista şi Programul de Guvernare, depuse în Parlament

Şedinţa PNL va începe la ora 13.00, scrie news.ro. După, lista cu persoanele propuse să facă parte din Guvernul Orban şi Programul de Guvernare vor fi depuse la Parlament.

Înainte de depunerea în Parlament, lista finală va fi prezentată preşedintelui Klaus Iohannis.

„PNL este în parteneriat cu preşedintele României şi ne consultăm în privinţa celor mai importante discuţii. Preşedintele va cunoaşte lista ministrilor”, a anunţat, miercuri, Ludovic Orban.

Citeşte şi Rareş Bogdan a făcut anunţul după refuzul lui Ponta de a susţine PNL: „Alegeri anticipate”

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a afirmat, marţi seară, la Digi 24, că iniţial s-a pornit cu 6-7 nume de persoane care ar putea prelua fiecare minister, ulterior ajungându-se la trei nume.

Potrivit calendarului estimat de către liberali, săptămâna viitare ar trebui să aibă loc audierea candidaţilor de către comisiile de specialitate, iar votul pentru învestirea Guvernului ar trebui să aibă loc peste două săptămâni.

Ludovic Orban a avut, marţi şi miercuri, a doua rundă de negocieri cu partidele parlamentare, pentru a obţine susţinerea Guvernului în Parlament.

Marţi, Ludovic Orban a avut discuţii cu reprezentanţii ALDE, PMP, UDMR şi USR, cu majoritatea ajungând la un consens.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, marţi, după discuţiile cu premierul desemnat, Ludovic Orban, că formaţiunea va susţine Guvernul propus de acesta, care trebuie să fie monocolor. El a spus că s-au finalizat discuţiile privind cele 12 condiţii şi cerinţe pe care ALDE le-a formulat.

„Pot să vă spun că am căzut de acord asupra tuturor”, a spus Tăriceanu.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că şansele ca Guvernul propus de Ludovic Orban să treacă de votul Parlamentului sunt „serioase, bune”, dar trebuie văzute programul de guvernare şi lista miniştrilor.

„Aşteptăm ziua de joi, vineri, când va depune programul şi lista şi vom lua o decizie după ce cunoaştem toate aceste elemente, probabil că săptămâna viitoare sau când se va apropia votul pentru acest guvern. În principiu, a fost o discuţie constructivă, bună, pozitivă şi sunt optimist, adică sunt realist, spre optimism”, a afirmat el.

Liderul USR, Dan Barna, a afirmat, marţi, că probabil spre finalul săptămânii, după ce va vedea lista membrilor Guvernului, va lua „o decizie finală de susţinere a învestiturii acestui guvern”.

„Am ajuns la un acord, a avut loc o strângere de mână, bineînţeles urmând să vedem şi lista miniştrilor”, a spus Barna, menţionând că „suntem foarte aproape de această susţinere”.

De asemenea, marţi seară, într-o emisiune la Digi 24, Barna a spus că sunt „şanse rezonabile” ca Guvernul Orna să fie învestit de la prima încerxare.

„Se constituie o majoritate similară ca la moţiune, care pare că poate obţine acel 233 de voturi necesar pentru învestirea Guvernului”, a spus Barna.

Singurul care nu s-a arătat mulţumit de discuţiile cu premierul desemnat a fost liderul PMP, Eugen Tomac.

Tomac crede că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi liderul Pro România, Victor Ponta, au decis în numele premierului desemnat Ludovic Orban ca PMP să nu participe la această guvernare.

Tomac a spus că trebuie să consulte partidul pentru a vedea cum vor vota parlamentarii la învestirea Guvernului.

Miercuri, Orban a avut discuţii cu reprezentanţii Pro România.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, după întâlnirea cu premierul desemnat Ludovic Orban, că parlamentarii formaţiunii nu vor vota noul guvern, pentru că el nu crede în soluţia unui Guvern fără majoritate parlamentară.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, spune că se aştepta la poziţia lui Victor Ponta, menţionând că nici nu şi-ar dori să guverneze împreună cu acesta.

„Asta nu înseamnă că şansele de a reuşi învestitura Guvernului nu rămân în picioare, continuăm negocierile, individuale”, afirmă Orban.

El menţionează că sunt peste 25 de parlamentari cu care s-au purtat discuţii şi care ar putea fi convinşi să voteze învestitura Guvernului.

În plus, Orban a afirmat că sunt discuţii cu PMP.

„Sunt parteneri cu care am luptat în opoziţie şi am convingerea că PMP va susţine Guvernul”, a mai spus Orban.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani l-a lăsat cu gura căscată până și pe soțul ei. ”Atât de frumoasă”
Capital.ro
Trecerea la ora de iarnă în 2025. Weekend-ul în care dăm ceasul cu o oră înapoi. Ora 4.00 va deveni ora 3.00
Playtech.ro
Cum bați icrele ca să nu se taie niciodată. Cele trei reguli de care țin cont marii bucătari
Adevarul
CTP a izbucnit după ce a fost acuzat că s-a bucurat de uciderea lui Charlie Kirk: „Câtă ticăloșie, câtă rea-credință să ai în tine ca să susții așa ceva?”
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 15-21 septembrie 2025: Taurii au ajuns la limita răbdării! Nativii trebuie să o decizie importantă înainte să fie prea târziu
Cancan.ro
Iasmina, adolescenta de 15 ani care s-a electrocutat în baie, A MURIT. Familia e devastată!
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Veste foarte proastă pentru milioane de români. Dispare plafonarea pentru alimentele de bază
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor