Fântâna Mioriţa este redeschisă în urma finalizării lucrărilor ample de reabilitare

Construită în 1936, una dintre cele mai mai frumoase monumente istorice din București, Fântâna Miorița redevine funcțională, după un proces amplu și complex de restaurare realizat de Apa Nova Bucuresti, cu sustinerea Primăriei Municipiului București. Fântâna amplasată la intrarea în capitală, în apropierea Gării Băneasa, în fața Muzeului de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici, obiect de patrimoniu național, își dezvăluie acum publicului o imagine actuală, demnă de un oraș european.
Iulian Tudor
24 oct. 2019, 13:24
Fântâna Mioriţa este redeschisă în urma finalizării lucrărilor ample de reabilitare

Lucrările de reabilitare estetică și funcțională au fost efectuate de Apa Nova, cu implicarea activă a Primăriei Municipiului București, în baza obligațiilor asumate prin Contractul de Concesiune și conform prevederilor Actului Adițional nr. 10/2014. Reconstituirea din punct de vedere artistic s-a făcut în baza schițelor originale, a planurilor existente ale acestui simbol emblematic al orașului, lucrările de recondiționare fiind realizate din materiale de înaltă calitate care să păstreze autenticitatea operei.

Pentru eficientizarea procesului de reabilitare, lucrările au fost separate în cele de restaurare a mozaicului și lucrări operaționale care au prevăzut intervenții arhitecturale, de structură, de înlocuire a instalațiilor și echipamentelor învechite. În prezent, Fântâna Miorița integrează tehnologii care permit operarea în regim automatizat, dar și consum redus de energie.

Mozaicul, realizat acum mai bine de 80 de ani de Milița Petrașcu, numită cea mai înzestrată femeie-sculptor a României în secolul XX, se afla într-o stare de degradare ce nu permitea restaurarea in situ. Astfel, acesta a fost scos cu avizul Ministerului Culturii, restaurat prin metode specifice de muzeografi și replantat, după execuția lucrărilor de consolidare a monumentului. Acum, exact ca in momentul inaungurarii, pe fațadele monumentului pot fi admirate frize de mozaic alb și negru, fixate în piatră, care ilustrează scene din balada Miorița. Pe una din părți sunt reprezentați cei trei ciobani și cele trei turme de oi, iar pe cealaltă parte este ilustrată nunta stâpânului Mioriței și moartea acestuia.

Fântâna Miorița a fost realizată după planurile arhitectului Octav Doicescu și a fost inaugurată, la lansare in toamna anului 1936, cu prilejul manifestărilor „Luna Bucureștilor”, eveniment în cadrul căruia a fost inaugurată și expoziția Satului Românesc, care avea să rămână până în zilele noastre cunoscuta ca „Muzeul Satului”.

Reabilitarea Fântânii Miorița a fost un obiectiv comun al celor doi parteneri, Apa Nova București și Primaria Capitalei, care după ce, într-un proiect comun, au redat bucureștenilor, în anul 2018, Fântânile Urbane de la Piața Unirii, acum repun, pe harta urbană și a vieții culturale a orasului, acest simbol architectural al începutului de secol XX.

Din 2000, Apa Nova Bucuresti și-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiului București. În cei 19 ani, sistemul de alimentare cu apă și de canalizare a fost reabilitat, modernizat și dezvoltat conform celor mai bune practici industriale în domeniu, realizări care se traduc prin investiții care depășesc 500 de milioane de euro până în prezent.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Bacalaureat 2026. Reguli pentru elevi: ce este interzis în sală și condițiile de promovare
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?