Rusia lansează cea mai mare defăşurare de submarine după Războiul Rece

Rusia a lansat în Atlanticul de Nord cea mai mare desfăşurare de submarine de la sfârşitul Războiului Rece, o operaţiune monitorizată îndeaproape de NATO, a anunţat marţi Statul Major norvegian, potrivit Agerpres.
Filip Stan
30 oct. 2019, 08:36
Rusia lansează cea mai mare defăşurare de submarine după Războiul Rece

De săptămâna trecută, 10 submarine cu baza în peninsula Kola (extremitatea de nord-vest a Rusiei), între care opt nucleare, sunt angajate în aceste manevre care se aşteaptă să dureze aproximativ două luni, potrivit datelor furnizate postului public de televiziune NRK de Serviciul norvegian de informaţii militare.

‘Există în prezent o intensă activitate în Atlanticul de Nord, iar Norvegia, precum şi alte ţări NATO, efectuează misiuni de supraveghere strânse în aer şi la suprafaţă’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Statului Major al Forţelor armate norvegiene, Brynjar Stordal.

Submersibilele au fost, de asemenea, localizate în Marea Norvegiei şi în Marea Barents, potriuvit stiripesurse.ro.

Aceasta este cea mai mare operaţiune de acest gen efectuată de Rusia ‘de la sfârşitul Războiului Rece’ din punctul de vedere al mijloacelor angajate în acelaşi timp’, a precizat el.

Potrivit surselor citate de NRK, submarinele ruse încearcă să se scufunde cât mai departe posibil în Oceanul Atlantic, ideal în vestul Groenlandei, fără a fi reperate şi ‘arătând că ruşii sunt capabili să-şi apere bazele şi să ameninţe coasta de est a Statelor Unite’.

‘Este clar că îşi demonstrează capacităţile atât în termeni numerici cât şi în desfăşurare simultană’, potrivit lui Brynjar Stordal, potrivit stiripesurse.ro

Autorităţile ruse nu au comunicat cu privire la aceste operaţiuni în Atlantic. Flota Nordului a transmis pur şi simplu sâmbătă, într-un comunicat, citat de agenţiile de presă ruse, că două submarine nucleare, Nijni Novgorod şi Pskov, au început ‘scufundări la adâncime pentru a testa anumite echipamente şi arme’ în apele neutre ale Mării Norvegiei.

Acestea sunt submarine de tip Kondor, ale căror echipamente permit în special lansarea de rachete de croazieră, destinate să detecteze şi să distrugă grupuri aeronavale inamice, potrivit media ruse.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș trage un semnal de alarmă înainte de Suedia – România: jucătorii din SuperLiga sunt inferiori rezervelor din străinătate
Capital.ro
Impozitele pe locuințe și terenuri se schimbă din 2027. Cum va funcționa taxarea prin e-Proprietatea
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
MediaFlux
Sprijin de 1.700 de lei la pensie. Pensionarii care se încadrează pentru a primi banii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte