Orban: Pe lângă cei 225 de parlamentari care susţin Guvernul PNL, sunt încă 11 parlamentari cu care am discutat personal

Ludovic Orban, premierul desemnat, a declarat vineri că va avea cvorum la şedinţa Parlamentului de luni, când se va vota învestirea Guvernului PNL. Pe lângă cei 225 de parlamentari ai partidelor care au anunţat că susţin guvernul, Orban mizează şi pe sprijinul a 11 parlamentari care vor fi în sală, cu care a vorbit personal.
Iulian Tudor
01 nov. 2019, 14:04
Orban: Pe lângă cei 225 de parlamentari care susţin Guvernul PNL, sunt încă 11 parlamentari cu care am discutat personal

”Pe lângă cei 225 de parlamentari care sunt în grupurile care susţin învestirea Guvernului, cu care am semnat acorduri sau am stabilit înţelegeri, sunt încă 11 parlamentari cu care am discutat personal şi mi-au confirmat într-un procent destul de mare faptul că vor fi prezenţi la votul de învestire a Guvernului”, a declarat vineri Ludovic Orban.

El spune că România trebuie să aibă un guvern legitim.

”Cred că toată lumea înţelege că există o necesitate absolută ca România să aibă un Guvern legitim, pentru că sunt foarte multe situaţii explozive, situaţii care reclamă intervenţii urgente”, a mai spus Orban.

Votul pentru învestirea Guvernului Orban va avea loc, luni, la ora 14.00.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Cum a reacționat Ion Țiriac după ce Sorana Cîrstea a pierdut în 57 de minute la Roland Garros. Miliardarul a văzut meciul de pe Philippe-Chatrier
Capital.ro
A murit un actor celebru din serialul Twin Peaks. Avea doar 44 de ani: O pierdere ce va fi resimțită de foarte mulți oameni
Playtech.ro
Cât plătești statului când cumperi o locuință în România. Diferențele față de Germania, Franța și Spania
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Cum arată Mircea Sandu după ce s-a confruntat cu noi probleme de sănătate. Apariție la Tribunalul București: ”Burleanu și FRF au deschis o acțiune împotriva mea”
MediaFlux
Nicușor Dan pregătește anunțul cel mare! Decizie importantă a președintelui privind Guvernul
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți