Alexandru Cumpănaşu, informaţia momentului cu lacrimi în ochi: ASTĂZI am primit confirmarea

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a făcut un anunț emoționant. Tată a trei copii, politicianul și-a informat amicii că actuala lui soție, SImona, a rămas recent însărcinată cu primul lor copil.
Alina Andrei
03 nov. 2019, 17:22
Alexandru Cumpănaşu, informaţia momentului cu lacrimi în ochi: ASTĂZI am primit confirmarea

„Copiii mei sunt cele mai de preț daruri pe care le-am primit din partea Domnului!

Sincer vă spun, nu știu cum de am fost atât de norocos, dar am fost binecuvântat cu trei copii minunați. Pentru viitorul copiilor mei, ai noștri, am inceput această luptă, degeaba vrem școli, spitale, autostrăzi, dacă suntem neputincioși în a ne apăra copiii, în locul statului care ar fi trebuit să asigure siguranța lor.

În acest moment, îmi doream doar două lucruri, să o găsesc pe Alexandra și să știu că familia mea e în siguranță și că va trece cu bine de acest haos! Astăzi, am primit încă o confirmare că Dumnezeu este alături de mine, pentru că EL ne-a dăruit, în aceste vremuri de grea încercare, mie și Simonei, darul vieții.

Da, vom avea un copil! Și nu îmi doresc nimic mai mult decât ca familia noastră să fie reîntregită, cu Alexandra lângă noi, și îmbogățită cu încă un mic membru al familiei.

Te iubesc, Simona. Ești femeia care, la nici un an de căsnicie, a fost aruncată în cușca cu lei, a fost calomniată, a fost amenințată și, totuși, ai fost stâlpul meu. De fiecare dată când voiam să renunț, tu mă ajutai să înțeleg că această luptă trebuie desăvârșită, că această luptă nu mai e doar a mea, ci a noastră, a tuturor! Îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat că iubirea față de mine, față de oameni, învinge orice obstacol!”, a explicat Cumpănașu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Ea este sportiva din România care a uimit lumea atletismului. Record și titlu mondial sub privirile americanilor
Capital.ro
Alocația după 18 ani. Copiii majori care mai primesc bani de la stat în 2026. Condiția obligatorie prevăzută de lege
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat