Boris Johnson este forţat să facă public un raport privind amestecul rus în campania de Brexit

Premierul britanic Boris Johnson era supus marţi unor presiuni din partea Parlamentului şi opoziţiei, care-l îndeamnă să publice - înainte de alegerile de la 12 decembrie - un raport cu privire la amestecul rus în politica britanică, relatează AFP.
Alina Costache
05 nov. 2019, 20:28
Boris Johnson este forţat să facă public un raport privind amestecul rus în campania de Brexit

Preşedintele Comisiei parlamentare însărcinate cu Informaţiile şi Securitatea (ISC) Dominic Grieve a îndemnat Downing Street să publice raportul – de 50 de pagini – întocmit de această instanţă, pentru ca acesta să poată fi examinat în Parlament înaintea alegerilor anticipate.

În urma unei dezbateri, luni, în Camera Lorzilor, subiectul a făcut subiectul unei dezbateri aprige în Camera Comunelor, care urmează să fie dizolvată miercuri, în vederea alegerilor anticipate.

Dominic Grieve, care a catalogat, în cotidianul The Guardian, drept ”halucinantă” această nepublicare, a subliniat în Camera Comunelor că lipsa unei explicaţii care să justifice o asemenea întârziere este ”fără precedent”, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit ziarului, raportul examinează tentaive de amestec rus în campania referendumului Brexitului din 2016, inclusiv tentative de infiltrare în Partidul Conservator al lui Boris Johnson.

În cazul în care nu este publicat marţi noaptea, cât timp parlamentarii sunt în funcţie, raportul va putea fi publicat abia după refacerea Comisiei în urma alegerilor – ceea ce după scrutinul din 2017 a durat ”aproape şase luni”, a denunţat Dominic Grieve.

Emily Thornberry, însărcinată cu probleme internaţionale în cadrul Partidul Laburist, principala formaţiune din opoziţie, a catalogat drept ”întru totul nejustificabilă” o amânare a publicării, ”motivată în mod clar de motive politice”.

”Ce aveţi de ascuns?”, a tunat ea, adresându-se Guvernului Johnson.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Orașul unde s-a căsătorit Ralf Schumacher cu iubitul său. E una dintre cele mai scumpe destinații de vacanță din lume
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Trusa medicală pentru vacanță. Ce nu ar trebui să îți lipsească din bagaj înainte de plecare
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul medic al naționalei acuză FRF că ar fi responsabilă pentru decesul lui Lucescu: ”Să îl ajute Dumnezeu pe Hagi să nu pățească la fel ca nea Mircea!”
MediaFlux
Un singur vaccin universal creat cu AI, testat deja pe oameni, oferă protecție împotriva unor familii întregi de virusuri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți