Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis înaintea turului II al alegerilor prezidenţiale

"Am fost în situaţia cu Sorin Oprescu când câştigase primul tur cu 44%, eu am avut 16,8% şi am câştigat alegerile la capitală. Deci o răsturnare de asemenea dimensiuni poate fi numai că norocul lui Iohannis este că o are pe doamna Dăncilă contracandidat", a spus fostul preşedinte, avertizând că votanţii nu fac întotdeauna ceea ce spun liderii de păartid
Filip Stan
11 nov. 2019, 12:29
Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis înaintea turului II al alegerilor prezidenţiale

Traian Băsescu, fost preşedinte al României, crede că turul I al alegerilor prezidenţiale nu a produs surprize majore şi că nici în turul II nu vom avea parte de surprize. Într-o intervenţie telefonică la Digi24, fostul preşedinte spune că dacă s-ar afla în locul preşedintelui Iohannis ar la dezbateri electorale cu Viorica Dăncilă în fiecare zi pentru că aceasta e „un partener de dialog absolut convenabil”.

Fostul preşedinte al României nu crede că a rezultatele turul I al alegerilor prezidenţiale a reprezentat vreo surpriză şi că, având în vedere maşinăria de partid a PSD, intrarea Vioricăi Dăncilă în turul II al alegerilor era de aşteptat:

„Nu, categoric nu. Nimeni nu putea lua în serios varianta că un partid cum este PSD-ul, cu structurile pe care le are în teritoriu ar putea să nu intre în turul 2 la concurenţă cu partidul domnului Barna. Nici vorbă. N-am avut dubii niciodată şi mi-a plăcut să fac jocul de analiză, dacă ar intra Barna. Dar, n-a intrat.

Eu vă spun din experienţă că a fost o luptă inegală. Structurile PSD-ului nu se compară cu ale USR-ului. Are cele mai puternice structuri, nu avea cum să mobilizeze domnul Barna cu USR-ul la o competiţie uninominală, atenţie, discutăm de o competiţie uninominală, nu una la grămadă cum e la europarlamentare, deci nu avea structurile cu care să mobilizeze tot atâta electorat sau tot atâţia simpatizanţi cât putea mobiliza PSD-ul cu structurile lui. Atenţie, şi nu numai cu structurile în condiţiile în care primarii în mediul rural au fost demobilizaţi, este evident. Adică cele cca. 1 milion de voturi mai puţin care au venit la coşul electoral sunt voturi din mediul rural care, în linii mari sunt voturile PSD-ului din vremea în care primarii mânau localnicii după biserică la vot. De data asta nu s-a mai întâmplat lucrul acesta, ceea ce i-a prilejuit un deficit de voturi de cca. un milion doamnei Dăncilă. Problema e dacă va fi aceeaşi situaţie şi în turul II”, a spus Traian Băsescu la Digi24.

Despre răspunsul electoratului la indicaţii din partea foştilor candidaţi pentru cine să voteze în turul II, Băsescu crede că nu va fi atât de uşor:

„Nu este suficient, un simplu semnal, deşi parte din electorat reacţionează la semnal, dar cea mai mare parte va vota după propria impresie despre candidatul ce i se cere a fi votat. Să ştiţi că aceste declaraţii gen «eu cer PMP-ului să voteze Iohannis», eu nu ştiu şi nu am nicio certitudine că ascultă ca nişte soldaţi disciplinaţi pentru că un astfel de moment este momentul în care îl lasă pe omul politic din baza partidului să acţioneze liber. Cât timp există candidat, e obligat să voteze candidatul, cât nu mai e candidat e foarte greu de crezut că o armată întreagă a unui partid, fie ea şi a unui partid mic, se încolonează şi execută ordinul ca la cazarmă”

Nici în turul II nu vor fi surprize, e de părere fostul preşedinte. Traian Băsescu spune că preşedintele Iohannis ar trebui să meargă la dezbatere cu Viorica Dăncilă în fiecare zi, şi că preşedintele în exerciţiu este avantajat de faptul că o are contracandidată. 

„Este exclus, mai ales dacă Iohannis va accepta câteva întâlniri, eu aş accepta vreo 10 cu doamna Dăncilă, vreo 10, în fiecare zi câte una. Şi cu toate televiziunile de faţă, de ce nu? Adică, o consider un partener de dialog absolut convenabil pentru turul II. Iohannis va fi avantajat, nu înţeleg de ce reţinerea de a avea întâlniri cu doamna Dăncilă. Sigur, este şi reflexul staff-ului de a spune, eu am păţit aşa ceva, să ne prezervăm ce avem, să mergem încet dar sigur. Sigur, domnul Iohannis îşi poate permite şi această abordare pentru că va câştiga. Dar este păcat. Şi dacă se întâlneşte cu doamna Dăncilă şi dacă nu se întâlneşte, tot câştigă alegerile. De ce să nu dai publicului ceea ce vrea să vadă, acea confruntare de idei. Şi hai să fim serioşi, să vedem cine are idei mai multe.

Eu cred că va ajunge la un 30%, chair 35% doamna Dăncilă, deci va creşte. Însă nu suficient cât să-i pună probleme lui Iohannis care e lansat foarte bine pe culoarul câştigării alegerilor, chiar dacă trebuie să observăm că a obţinut un scor nu extrem de spectaculos pentru aşteptările care existau. Adică 36% nu e chiar cel mai confortabil scor pe care să-l obţii. Eu vă dau un exemplu spre aducere aminte. Am fost în situaţia cu Sorin Oprescu când câştigase primul tur cu 44%, eu am avut 16,8% şi am câştigat alegerile la capitală. Deci o răsturnare de asemenea dimensiuni poate fi numai că norocul lui Iohannis este că o are pe doamna Dăncilă contracandidat, deci este exclus să apară o asemenea răsturnare”, a concluzionat fostul preşedinte al României la Digi24.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Este iarnă în toată regula! Zonele unde drumarii intervin acum cu utilaje cu lamă și material antiderapant
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Ministerul surpriză în noul Guvern. Luca Niculescu a anunțat lista de miniștri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT