Fostul preşedinte american Jimmy Carter, de urgenţă la spital. Va fi operat marţi

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a fost spitalizat luni pentru o intervenţie medicală la cap după o serie de căzături recente, a anunţat fundaţia care îi poartă numele, relatează AFP.
Filip Stan
12 nov. 2019, 05:00
Fostul preşedinte american Jimmy Carter, de urgenţă la spital. Va fi operat marţi

Jimmy Carter a fost „internat la Emory University Hospital luni după-amiază pentru o intervenţie care vizează reducerea presiunii asupra creierului, cauzată de o sângerare survenită după recentele sale căzături”, a adăugat sursa citată, precizând că operaţia este prevăzută să aibă loc marţi dimineaţă.

„Preşedintele Carter se odihneşte confortabil şi soţia sa Rosalynn este cu el”, a precizat fundaţia care îi poartă numele.

Jimmy Carter a fost spitalizat la sfârşitul lui octombrie pentru o fractură de bazin provocată de o căzătură la domiciliul său. Fundaţia sa a calificat fractura drept „uşoară”.

Primul preşedinte american din istorie care atinge vârsta de 95 de ani, Jimmy Carter s-a rănit şi la cap pe 6 octombrie, tot în urma unei căzături la domiciliul său.

Fostul preşedinte democrat (1977-1981) era totuşi în picioare şi activ pe un şantier umanitar încă de a doua zi, cu chipul tumefiat şi un pansament care ascundea 14 puncte de sutură.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT