Blocul ACUM o vrea pe Maia Sandu premier

Reprezentanţii Blocului ACUM insistă ca premier al Republicii Moldova să fie numită tot Maia Sandu, iar din viitorul guvern să facă parte aceiaşi miniştri. Ei consideră că principala problemă pentru construcţia unei coaliţii cu Partidul Socialiştilor (PSRM) este Preşedinţia condusă de Igor Dodon, informează Radio Chişinău.
Iulian Tudor
13 nov. 2019, 12:34
Blocul ACUM o vrea pe Maia Sandu premier

Reprezentanţii Blocului ACUM, Igor Grosu şi Alexandru Slusari, au declarat că în timpul consultărilor avute miercuri cu Igor Dodon au reiterat că în funcţia de premier „poate fi doar Maia Sandu cu actuala garnitură de miniştri şi cu acea agendă asumată: reforma justiţiei, procurorul general, evaluarea procurorilor, scoaterea din captivitate a instituţiilor”. „Doar în acest caz pot avea loc discuţii. În caz contrar, se va ajunge într-o situaţie similară. Noi credem că, dacă nu ar fi fost procurorul general, ei veneau cu alt motiv pentru a demite guvernul Sandu. Igor Dodon cred că se pregăteşte tot mai insistent pentru alegerile prezidenţiale’, a spus Igor Grosu, deputat din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate, informează Agerpres.

La rândul său, vicepreşedintele Parlamentului de la Chişinău, Alexandru Slusari, reprezentantul Platforma Demnitate şi Adevăr, a spus că „cel mai probabil, au fost aruncate deja zarurile” şi că „va exista un guvern tehnocrat”. „Era de aşteptat că după demisia guvernului, blocul ACUM nu avea cum să vină cu altă strategie şi altă componenţă a guvernului. Un guvern reformator, proeuropean, axat pe reforma justiţiei, pe care nu pot fi compromisuri. După ce s-a întâmplat ieri, care sunt garanţiile că preşedintele ţării nu va interveni în actul de guvernare? Nu e problema la PSRM. Noi facem distincţia între PSRM şi Igor Dodon. Cu toate rezervele şi problemele, noi am comunicat cu PSRM. Factorul destabilizator era Igor Dodon. Zarurile au fost aruncate, se aşteaptă un guvern tehnocrat’, a declarat Slusari.

Citeşte şi Klaus Iohannis despre căderea Guvernului Maia Sandu: Sprijinul României va fi strict condiţionat de continuarea reformelor

Igor Dodon a avut consultări miercuri cu PSRM şi urmează să poarte discuţii cu reprezentanţii Partidului Democrat (PDM) şi ai Partidului Şor în vederea formării unei majorităţi parlamentare, informează Agerpres.

Guvernul condus de Maia Sandu, preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate ce formează împreună cu Platforma Demnitate şi Adevăr condusă de Andrei Năstase Blocul electoral ACUM, a fost demis în cadrul şedinţei de marţi, 12 noiembrie, a Parlamentului de la Chişinău. Majoritatea voturilor a fost asigurată de fracţiunile Partidului Socialiştilor (PSRM) şi Partidului Democrat (PDM). Pentru moţiune au votat 63 de deputaţi, fiind necesare cel puţin 51 de voturi. Reprezentanţii Partidului Şor s-au abţinut de la vot.

Partidul Socialiştilor s-a declarat gata să examineze orice candidatură la funcţia de prim-ministru propusă de preşedintele Igor Dodon, chiar şi fără a avea o majoritate parlamentară, dacă nu se va ajunge la un acord cu reprezentanţii Blocului ACUM, a anunţat liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, după consultările avute miercuri de socialişti cu Igor Dodon.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Țara vecină care ne-a luat locul la masa greilor viitorului. Pariul ministrului economiei pe AI pornește cu un mare handicap: „Ne-a depășit cu mult”
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Se închid magazinele Hervis din România. Ce se întâmplă cu magazinele din toată țara și de ce pleacă brandul
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi detalii în cazul șoferului de TIR care i-a luat viața colegului său! Cristian nu și-ar fi dat seama că a dat cu camionul peste victimă
iamsport.ro
Fostul conducător din Liga 1, atac necruțător: ”Burleanu a sacrificat calificarea la Mondial! L-a adus pe Lucescu la alibi, doar ca să mai ia un mandat, totul e din cauza lui”
MediaFlux
Se schimbă vremea de Paște. Iată noua prognoză
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj