Rareş Bogdan anunţă plângere penală pentru atacul xenofob la adresa lui Iohannis. Reacţia PSD: „Ne doare în cot”

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat la Digi24 că PNL va face plângere penală după afirmaţiile xenofobe ale Olguţei Vasilescu la adresa lui Klaus Iohannis.
Filip Stan
17 nov. 2019, 11:33
Rareş Bogdan anunţă plângere penală pentru atacul xenofob la adresa lui Iohannis. Reacţia PSD:

UPDATE: Active Watch a anunțat că urmează să sesizeze CNCD și CNA în urma afirmațiilor făcute de Lia Olguța Vasilescu. „Domnul Klaus cred deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-iştii băgaţi acolo la reeducare”, a declarat Olguţa Vasilescu  solicitată să comenteze afirmaţiile făcute de Klaus Iohannis la o întâlnire electorală la Bistriţa. Klaus Iohannis spunea în discursul său că se află în „război” cu PSD.

Rareş Bogdan a afirmat că prin aceste atacuri se aduc atingere relaţiilor dintre România şi Germania şi se jigneşte comunitatea evreiască. „Poţi scoate un om din PRM, dar nu poţi scoate PRM din om. PRM (partidul care a propulsat-o în politică – n.r.) este cunoscut ca partid cu poziţii xenofobe. Din când în când revine la retorica aceea care a făcut-o cunsocută în România”, a declarat Rareş Bogdan. El a vorbit despre motivul care stă în spatele acestor afirmaţii jignitoare: frica.

Lia Olguţa Vasilescu: Domnul Klaus cred că deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-iştii băgaţi acolo, la reeducare

„Cei din PSD încearcă să activeze frica în rândul alegătorilor şi atunci folosesc această retorică pericoloasă, îl prezintă pe preşedinte ca pe un om care va face rău oamenilor.

E o neînţelegere a ceea ce înseamnă această ţară România există ca naţiune, pentru că în interiorul acestui popor minunat sunt etnici care au adus prin contribuţia lor un plus României.

Olguţa Vasilescu nu înţelege sau se face că nu înţelege sau încearcă să presare frica, ura, printre votanţi pentru a-i radicaliza şi ostiliza”, a spus europarlamentarul PNL.

„Vom depune plângere. Vorbim de un etnic german votat de patru ori de sibieni, de români acum 5 ani, în urmă cu o săptămână de 3,7 milioane de români, recunoscut de acest popor. Nu poţi să vii la nesfârşit să strecori ura de rasă într-o societate care trebuie să se europenizeze.

Nu e prima dată când folosesc ideea de etnic german, etnic sas în încercarea de a-l poziţiona într-o istorie care a trecut de 75 de ani – o altă epocă, o altă zonă din Europa.

Astfel de afirmaţii creează o problemă la nivelul statului român cu cel german. Sunt convins că ambasadorul Germaniei va reacţiona.

E o bătaie de joc pe care o aduce şi comunităţii evreieşti, care a trecut printr-o tragedie cumplită”, a conchis Rareş Bogdan.

Reacţia PSD a venit pe Facebook. Codrin Ștefănescu, secretarul adjunct al PSD, a reacționat după ce europarlamentarul Rareș Bogdan a anunțat că depune plângere penală împotriva Liei Olguța Vasilescu.

„Domnu’ Rares, prim vicepresedinte la penele, a anuntat ca vor depune o plangere impotriva Olgutei. Ca e rea si-l face pe seful suprem dictator. Ca-l face fricos in fiecare zi si asta doare. Ca ea e in suflet peremista, nu securista ca el. Si ca multi altii din partidul lui. Il anunt pe aceasta cale ca ne doare fix in cot de plangerea lor. In cot, da!„, a precizat Codrin Ștefănescu pe pagina sa de Facebook.

PSD reia asocierea între originile germane ale lui Klaus Iohannis și ororile nazismului, în încercarea de a-l ataca pe actualul preşeidnte, candidat în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Lia Olguța Vasilescu a declarat că președintele Klaus Iohannis probabil deja se vede „șef de lagăr de concentrare” unde ar fi închiși social-democrații, pentru reeducare. Afirmația vine în contextul în care șeful statului a spus în mai multe rânduri că e în război cu PSD.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Nu arunca facturile și actele vechi înainte să verifici termenele. Unele documente trebuie păstrate toată viața
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT