Donald Tusk, unicul candidat la preşedinţia Partidului Popular European

Polonezul Donal Tusk, preşedintele în exerciţiu al Consiliului UE, este unicul candidat la preşedinţia PPE (dreapta), cel mai important partid european, la succesiunea francezului Joseph Daul, a anunţat luni formaţiunea.
Alina Costache
18 nov. 2019, 20:42
Donald Tusk, unicul candidat la preşedinţia Partidului Popular European

Aceasta ar fi prima oară când un est-european ar conduce cea mai mare familie de dreapta în UE, în care se află Uniunea Creştin Democrată (CDU) a cancelarului german Angela Merkel şi Partidul francez Les Républicains (LR, opoziţie).

Numirea sa la conducerea PPE, fără suspans, din cauza lipsei vreunui competitor, urmează să aibă loc miercuri, la Zagreb, în Croaţia, în cadrul unui congres al partidului, potrivit news.ro.

Tusk, în vârstă de 62 de ani, a ocupat în ultimii cinci ani unul dintre posturile-cheie în instituţiile europene, preşedinţia Consiliului UE, pe care o lasă la 1 decembrie fostului premier belgian Charles Michel.

Neiubit în partidul conservator naţionalist aflat în prezent la putere în Polonia – Partidul Ordine şi Justiţie (PiS) -, Tusk, un fost premier polonez de centru-dreapta, a modernizat funcţia de preşedinte al Consiliului UE.

Cu un anumit umor pe reţele de socializare, Tusk şi-a multiplicat avertismentele adresate Regatului Unit în negocierile cu privire la Brexit, refuzând un divorţ ”à la carte” al acestei ţări cu UE, potrivit news.ro.

Astfel, germanul Manfred Weber, candidat la preşedinţia Comisiei Europene (CE), a fost respins în vară de către preşedintele francez Emmanuel Macron, cea ce a provocat grimase, întrucât această formaţiune a ieşit victorioasă din alegerile europene. Însă altă membră germană a PPE, Ursula von der Leyen, a fost aleasă. În plus, relaţiile Partidului Fidez al liderului ungar Viktor Orban cu PPE au fost extrem de tensionate în ultimele luni. În urma unor declaraţii populiste  şi unei campanii împotriva UE, PPE a decis în martie să-l suspende.
Niciun delegat Fidesz nu va participa la Congresul PPE la Zagreb, potrivit news.ro.

Mandatul preşedintelui PPE este de trei ani şi poate fi prelungit pe termen nedeterminat. De la înfiinţarea sa în 1976, PPE a avut cinci preşedinţi – doi belgieni, un olandez, un francez şi un luxemburghez.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, favorită la titlu în SuperLiga: Mihai Stoica recunoaște superioritatea oltenilor după 5-0 cu FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 21 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină la început de săptămână. Lista noilor tarife
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte