Scandalul ucrainean: se prefigurează un vot practic sigur de inculpare a lui Donald Trump

Ancheta cu privire la scandalul ucrainean intră într-o nouă fază, după maratonul audierilor publice şocante, şi se prefigurează un vot practic sigur de inculpare ("impeachment") a lui Donald Trump, însă o destituire este mai puţin probabilă, relatează AFP.
Iulian Tudor
23 nov. 2019, 12:55
Scandalul ucrainean: se prefigurează un vot practic sigur de inculpare a lui Donald Trump

Înaintea lui Donald Trump, doar trei preşedinţi ai Statelor Unite au făcut obiectul unei proceduri de destituire, însă niciunul dintre ei nu a fost demis.

Comisiile Camerei însărcinate cu ancheta au audiat aproximativ 15 martori în secretul uşilor închise, iar apoi, din nou, pe 12 dintre ei, în audieri transmise integral la televiziune. Aceste depoziţii urmează să fie folosite ca bază de către Comisia Informaţiilor în vederea redactării concluziilor.

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi refuză să prezinte un calendar. Obiectivul său este să avanseze rapid, deoarece 2020 va fi marcat de campania în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, în care Donald Trump candidează la al doilea mandat. Acest raport ar putea, astfel, să fie întocmit rapid, până la 2 decembrie, potrivit presei americane.

Pe baza acestui raport şi altor documente, Comisia Afacerilor Judiciare din Camera Reprezentanţilor,  urmează să stabilească articolele inculpării lui Donald Trump. Constituţia americană prevede destituirea în caz de ”trădare, corupţie sau alte infracţiuni şi delicte majore”.

Democraţii l-au acuzat în mod public pe preşedinte de ”corupţie”,  de ”abuz de putere” şi că, refuzând să coopereze în ancheta Camerei, el a obstrucţionat buna funcţionare a Congresului – „contempt of Congress” – şi a justiţiei, două capete de acuzare folosite împotriva preşedintelui Richard Nixon în 1974.

Comisia Judiciară urmează să organizeze noi audieri publice, dar de această dată preşedintele va putea fi reprezentat de către un avocat care va avea dreptul să interogheze martorii şi să prezinte elemente. Membrii republicani vor putea, de asemenea, teoretic, să convoace alţi martori, însă doar cu acordul Comisiei, majoritar democrată.

Citeşte şi Donald Trump nu mai are bani. Casa Albă promulgă un compromis bugetar pentru a evita paralizia administraţiei americane

Trump denunţă un scandal, în timp ce preşedintele democrat al Comisiei, Jerry Nadler, afirmă că s-a procedat la fel în „impeachment”-urile lui Richard Nixon şi democratului Bill Clinton în 1998.

Comisia Judiciară urmează apoi să transmită capetele de acuzare Camerei, pentru ca aceasta să le aprobe sau respingă, în sesiune plenară – acesta este „impeachment”-ul.

Întrucât deţin 233 din cele 435 de mandate, democraţii vor vota cu siguranţă în favoarea inculpării lui Donald Trump. Acest vot ar putea să aibă loc la sfârşitul anului. Cazul se va muta apoi în Senat, majoritar republican – 53 de mandate din 100,  care urmează să organizeze procesul lui Donald Trump, sub spervizarea preşedintelui Curţii Supreme.

În urma dezbaterilor, senatorii urmează să se pronunţe asupra fiecărui articol. Este necesară o majoritate de două treimi în vederea condamnării, caz în care destituirea este automată şi fără apel. Altfel, preşedintele este achitat.

Procesul ar putea să aibă loc în ianuarie, chiar înaintea primului vot crucial în alegerile primare democrate, la 3 februarie, în Iowa. Procesul lui Bill Clintin a durat cinci săptămâni, în 1999 şi el a fost achitat.

DailyBusiness
Andra, dezvăluiri despre relația specială pe care o are cu fiica ei. Ritualul peste care Eva nu sare
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Tragedie: s-a repetat cazul Diogo Jota! Imagini oribile din timpul accidentului în care a mai murit un fotbalist. Video
Capital.ro
Călin Georgescu a fost interzis. Este cel mai mare regret: Astăzi s-ar fi vorbit despre pacea de la București
Playtech.ro
Valeriu Gheorghiță, mesaj clar despre vaccinuri: „Nu există shedding, nu există risc pentru nimeni”
Adevarul
Semne că strategia Ucrainei de a lovi rafinăriile din Rusia dă roade. Pierderi uriașe pentru Moscova
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
„Revoluția” lui Călin Georgescu. Ce planul a pus la cale fostul candidat
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Ce NU trebuie să facem sub nicio formă pe 29 august 2025! Este prăznuită Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Cancan.ro
Se întoarce canicula în România! Accuweather a anunțat data exactă când revin căldurile
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Scade numărul de zile libere. Cine sunt salariații care se odihni mai puțin
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!