CALENDAR ORTODOX 25 NOIEMBRIE 2019. Mii de românce îşi serbează onomastica. Sfânta protejează tinerii şi ne spune cum va fi iarna

CALENDAR ORTODOX 25 NOIEMBRIE 2019. Sfânta Muceniță Ecaterina este cunoscută și drept „logodnica lui Hristos'. I se mai spune „principesa Domnului Iisus'. Sfânta Muceniță Ecaterina este cea care a primit un inel de la Însuși Mântuitorul și care a pătimit în numele credinței, jertfindu-se pe altarul ei la numai 20 de ani.
Filip Stan
24 nov. 2019, 10:51
CALENDAR ORTODOX 25 NOIEMBRIE 2019. Mii de românce îşi serbează onomastica. Sfânta protejează tinerii şi ne spune cum va fi iarna

Ortodoxe
Odovania praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului; Sf. Mare Mc. Ecaterina; Sf. Mare Mc. Mercurie (Dezlegare la peşte)

Greco-catolice
Sf. m. Ecaterina din Sinai; Sf. m. Mercurie

Romano-catolice
Sf. Ecaterina din Alexandria, fc. m.

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina este pomenită în calendarul creştin ortodox la 25 noiembrie.

Originară din cetatea Alexandria, Sfânta Ecaterina provenea dintr-o familie de rang înalt, beneficiind în acest fel de multe privilegii. Era frumoasă şi cultivată: ştia bine limbile greacă şi latină, avea cunoştinţe temeinice de medicină, astronomie şi de oratorie.

A trăit în timpul împăratului Maximian Daia (305-314) şi, aflată în faţa împăratului care atunci era în Alexandria, Sfânta Ecaterina a mărturisit despre învăţătura sa că toate cunoştinţele pe care le avea le-a trecut cu vederea, căci sunt deşarte şi nefolositoare pentru că însuşi Mântuitorul Hristos spune că va pierde înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa ştiutorilor o va lepăda.

Împăratul s-a mirat de îndrăzneala şi înţelepciunea ei, dar mai ales de frumuseţe nepământeană. I se părea că nu este născută din părinţi muritori, ci o zeiţă din zeii pe care-i cinstea el.

Apărând cu tărie creştinismul, Sfânta Ecaterina a fost adusă în faţa unei adunări de cincizeci de filosofi, care au fost însărcinaţi să o determine să se închine zeilor, aceasta fiind dorinţa fierbinte a împăratului copleşit de frumuseţea tinerei Ecaterina.

Dar în cursul aprigelor dispute pe care le-au avut cu Sfânta Ecaterina, aceşti învăţaţi au recunoscut fără putinţă de tăgadă adevărul pe care ea îl susţinea şi care era însuşi Hristos, după spusele Sale: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut”. (Ioan, 14, 6,7)

Pentru adevăr cei cinzeci de cărturari au îndurat apoi moarte martirică împreună cu mulţi alţi care au fost aduşi la credinţa creştină prin înţelepciunea minţii luminate a Sfintei Ecaterina.

Sfânta Ecaterina a primit cununa muceniciei prin tăierea capului după ce a fost legată pentru a fi zdrobită de fiarele ascuţite a patru roţi prinse pe aceeaşi osie, care însă s-au sfărâmat în bucăţi, rănind de moarte pe cei care asistau la cumplita privelişte. De aceea, Sfânta Muceniţă Ecaterina este reprezentată în icoane ţinând în mână o roată.

Împărăteasa a plâns văzând felul cum a pătimit Sfânta Ecaterina şi mărturisind pe Mântuitorul Hristos a suferit şi ea moarte martirică.

În aceeaşi perioadă cu martiriul Sfintei Ecaterina au fost chinuiţi şi omorâţi pentru Hristos mai mulţi ostaşi ai împăratului, împreună cu comandantul lor, pe nume Porfirie.

Moaştele Sfintei Muceniţe Ecaterina au fost aflate la sfârşitul secolului al VIII-lea într-o mănăstire din Muntele Sinai zidită de Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Mare Mucenic Mercurie, de neam scitic, care a trăit în timpul împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (251-260). Când aceştia au declanşat persecuţiile împotriva creştinilor, Sfântul Mercurie făcea parte din legiunea Martenses (a zeului Marte), sub conducerea generalului Saturnin din Armenia Mare.

Sfântul Mercurie s-a făcut cunoscut prin faptele sale de mare curaj, încât împăratul Deciu l-a chemat, i-a oferit multe daruri şi l-a făcut comandant al armatei sale.

La câteva zile după aceea, împăratul Deciu, împreună cu toată suita sa, l-a pus să jertfească zeilor drept mulţumire. Atunci, Mercurie a răspuns că nu a câştigat biruinţa cu ajutorul zeilor neputincioşi, ci cu puterea lui Hristos Dumnezeu.

În urma acestei mărturisiri, Mercurie a fost torturat şi în cele din urmă a suferit moarte martirică prin tăierea capului.

Moaşte ale  Sfintei Mucenițe Ecaterina, la biserici din Bucuresti

Rămășițele pământești ale Sfintei Ecaterina au fost descoperite după viziunea unui călugăr, pe Muntele Sinai, în Egipt, loc unde se află o mânăstire care-i poartă numele. Vin să i se închine israeliţi, egipteni, beduini și europeni deopotrivă. Fiecare pelerin care ajunge la moaştele ei primeşte în dar un inel cu monograma ei. În București, există sfinte moaște ale ei la Bisericile Precupeții Noi, Dichiu, la Biserica Facultăţii de Teologie din Str. Sf. Ecaterina, la Biserica Colței, la Biserica Belvedere, aproape de Maternitatea Giulești.

Sfânta Ecaterina ne spune cum va fi iarna

Superstițiile și tradițiile occidentale despre Sfânta Ecaterina sunt asociate mai ales cu sosirea iernii și aflarea de către fetele nemăritate încă a bărbatului ursit.
 
Pe 25 noiembrie, în Belgia, dacă ninsoarea a acoperit pământul , se spune că Sfânta Ecaterina se arată cu un voal alb, anunțând astfel o iarnă foarte grea.
 
In Anglia secolului al XVIII-lea, tinerele femei din industria textilă sărbătoreau această zi an din a , cunoscută atunci sub numele de „Cathern Day”. Ca patroana a fetelor bătrâne, Sfânta Ecaterina este celebrată și în prezent în Franța, de către femeile necăsătorite cu vârste sub 25 de ani, mai ales de către cele lucrând în țesătorii ori în industria textilă.
Ele poartă pe 25 noiembrie „bonetele Ecaterinei”, confecționate acasă din hârtie și panglici.
Expresia franceză „coifeer Sainte Catherine” (a purta bonetă Sfintei Ecaterina) este folosită pentru a le avertiza pe fete că pot ajunge fete bătrâne.
Într-un alt vechi obicei, mai multe fete (nu mai putin de trei) se adunau în seara sărbătorii Sfintei Ecaterina, într-o cameră a unei case aflate la adăpost de curioși. Chiar în momentul când se făcea 11 noaptea, trebuiau să își scoată din sân o rămurică de mirt, purtată asupra lor toată ziua, pe care o înfășurau într-un șervețel de hârtie; după aceea, fiecare dintre ele aruncau o bucățică de mirt și puțină tămâie într-un vas cu jăratec, fumul aromat ce se risipea în atmosferă fiind dedicat zeiței Venus. Apoi, la ora 12 noaptea, trebuiau să se bage în pat și să-și așeze mirtul sub cap, astfel încât să își viseze viitorul soț. Acest farmec nu avea succes decât dacă toate fetele erau virgine, iar ceremonialul se desfășura netulburat de nici un fel de zgomot sau vreo chicotire.
 
Pe vremuri, exista credința că dacă o fată nemăritată postea în ziua Sfintei Ecaterina, ea urmă să aibă parte de un soț bun. Pe de altă parte, dacă o femeie măritată cu un soț rău postea în această zi, ea putea spera că el se va îndrepta sau își va lua tălpășița din viața ei, pentru totdeauna.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
”Credeam că va fi pentru tot restul vieții”. Alina Sorescu, confesiuni emoționante despre căsătoria cu Alexandru Ciucu
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Fanatik.ro
Habemus Dan! Nicușor Dan este noul președinte al României după numărarea a 100% din voturi: 53,60 – 46,40! Rezultate finale, date oficiale BEC alegeri prezidențiale 2025, turul 2
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu: Se termină! Lovitură după ce George Simion a pierdut alegerile
Playtech.ro
Județul în care Nicușor Dan a obținut un scor record, de peste 90%. Rezultatul este unul fără precedent
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Vladimir Putin extinde una dintre cele mai controversate baze de testare a rachetelor nucleare din epoca post-sovietică
wowbiz.ro
„Vai și amar de voi, sunteți niște terminate” Culiță Sterp TUNĂ ȘI FULGERĂ, după ce soția lui a fost criticată în urma imaginilor de la botez. Ce mesaj ȘOCANT a transmis
Spynews
Trei zodii protejate de divinitate. Totul va merge în viața lor așa cum își doresc
Spynews
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am apărător, o să văd ce fac”
Evz.ro
Vremea se schimbă total. România se pregătește de două săptămâni teribile
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
kanald.ro
Se modifică data la care vor fi livrate alocațiile copiilor în luna iunie 2025
Cancan.ro
George Simion, PRIMELE declarații după ce a pierdut în fața lui Nicușor Dan: 'Am fost singuri împotriva tuturor'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea artistă pe care România a pierdut-o. A câștigat cele mai mari premii mondiale. Nimeni n-o va înlocui
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
stirilekanald.ro
Mămica a doi copii, răpită din fața casei și abandonată într-o mașină în flăcări. Mesajele cumplite pe care le-a primit soțul de la răpitori
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan a devenit președintele României
MediaFlux
Prima reacție din Rusia privind alegerile din România! Anunț de la Moscova
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul virează bani pe 20 mai. Cine sunt românii care primesc ajutoare