Eugen Teodorovici: Mesajul meu către toţi liderii PSD este să nu începem tot cu stindardul anti-PSD

Eugen Teodorovici, preşedintele executiv al PSD, face apel la unitate în partid, după pierderea alegerilor prezidenţiale. "mesajul meu către toți liderii PSD, către toți cei care vreți să vedem ce ne-a lipsit ca să-i convingem pe cetățenii acestei țări, este să nu începem tot cu stindardul anti-PSD, ci cu unul intern, mult mai valoros - pro-PSD!".
Filip Stan
25 nov. 2019, 14:02
Eugen Teodorovici: Mesajul meu către toţi liderii PSD este să nu începem tot cu stindardul anti-PSD

„Calm și rațiune! Numărul de voturi obținut de PSD în turul 2 este aproape similar cu numărul de voturi obținut în decembrie 2016. Identitatea noastră politică este sigură și bine definită. Profilul nostru electoral este și el bine definit și este ceva mai echilibrat decât al votanților adversarilor noștri.

Votul de susținere al celor peste 3 milioane de cetățeni români ne obligă pe noi toți, de la conducerea PSD de la nivel central și local, primari, președinți de Consilii Județene, până la membrii și susținătorii acestui partid.

Totuși, votul de susținere a pierdut în fața votului de blam al unui număr mult mai mare de cetățeni români, ce s-a tradus în realegerea unui președinte anti-PSD și atât – fără trecut și fără planuri de viitor.

Ce înseamnă asta, dragi colegi pesediști, dincolo de „oportunitatea” pe care unii o văd deja în a-și arăta mușchii sau colții? Sau de „ocazia” de a se furișa pe ușa din dos sau de a fura startul în relansarea așa-zisului război pe care, iată, președintele Iohannis și PNL-ul deja ne invită să-l continuăm!

Care război? Cu ce miză?

Ei au luptat fără arme, doar sub stindardul anti-PSD și iată că a funcționat!!! Noi, deși am avut muniție și arme – toate măsurile economice și sociale luate de guvernele PSD, se pare că nu am avut ceva. Ne-a lipsit ceva. Și nu puteți spune că a lipsit voința sau că nu a fost implicare și mobilizare maximă din partea candidatului nostru sau din partea structurilor noastre de la nivel central și din toată țara! Cred că niciunul dintre cei aflați la conducerea PSD, niciunul dintre președinții organizațiilor județene și locale sau dintre primarii și președinții de Consilii Județene nu poate fi acuzat de neimplicare sau de sabotaj!

De aceea, mesajul meu către toți liderii PSD, către toți cei care vreți să vedem ce ne-a lipsit ca să-i convingem pe cetățenii acestei țări, este să nu începem tot cu stindardul anti-PSD, ci cu unul intern, mult mai valoros – pro-PSD!

Este primul pas important pentru ceea ce va urma – să rămânem uniți și puternici pentru a nu lăsa să se piardă lucrurile bune pe care PSD a reușit să le înfăptuiască pentru români.

PSD are obiective mult prea importante în viitor pentru a-și permite ezitări și lamentări!

Avem toate condițiile să câștigăm alegerile locale și parlamentare de la anul, indiferent că vor fi organizate separat sau împreună. Trebuie doar să dovedim calm și rațiune. Nu e rău să discutăm despre viitor, ba chiar este obligatoriu să facem acest lucru! Doar să nu lăsăm ambițiile și interesele personale să ne întunece rațiunea!”, scrie Eugen Teodorovici pe Facebook.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 200 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră luptă pentru AUR românul și cum poți vedea la TV
Capital.ro
Cardul de carburant pentru persoanele cu handicap în 2026. Cine primește până la 1.500 de lei și cum se acordă banii
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat