Grecia îşi plăteşte datoriile. A achitat anticipat o parte din împrumutul de la FMI

Grecia a achitat anticipat o parte din masivul împrumut luat de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), a anunţat Ministerul de Finanţe de la Atena, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Iulian Tudor
26 nov. 2019, 07:28
Grecia îşi plăteşte datoriile. A achitat anticipat o parte din împrumutul de la FMI

Grecia a plătit 2,7 miliarde de euro din creditul primit de la FMI. Achitarea anticipată permite Atenei să-şi scadă costurile cu serviciul datoriei, deoarece împrumuturile de la FMI au o dobândă mai ridicată decât cea plătită în prezent de Grecia pe pieţele de obligaţiuni.

Luna trecută, Mecanismul European de Stabilitate (ESM) – fondul de salvare al zonei euro – a fost de acord să permită Greciei să restituie, înainte de scadenţă, o parte din suma împrumutată de la Fondul Monetar Internaţional.  Împrumuturile luate de Grecia de la FMI se ridică la aproximativ nouă miliarde de euro.

„Restituirea înainte de scadenţă a unei părţi din creditul FMI este benefică atât pentru Grecia, cât şi pentru Mecanismul European de Stabilitate”, a afirmat şeful ESM, Klaus Regling.

În timpul crizei datoriilor din perioada 2010-2015, Grecia s-a aflat în imposibilitatea de a accesa împrumuturi de pe pieţele de obligaţiuni şi a fost nevoită să apeleze la credite masive de la FMI şi de la guvernele din zona euro. Anul trecut, Grecia a finalizat al treilea pachet de asistenţă financiară şi de atunci randamentele sale se îmbunătăţesc, mai ales că în 25 octombrie agenţia de evaluare financiară S&P a revizuit în creştere ratingul de credit la „BB minus”, cu perspectivă pozitivă, ceea ce înseamnă că ar putea urma o nouă îmbunătăţire a calificativului.

Dacă reformele din Grecia continuă şi ratingul său va fi revizuit în creştere, la nivelul „investment grade” (recomandat pentru investiţii), atunci datoria sa ar putea fi achiziţionată de BCE, ceea ce ar reprezenta „o diferenţă uriaşă”, a apreciat Didier Saint Georges, director la firma de gestionare a activelor Carmignac.

Împrumuturile luate de Grecia de la FMI se ridică la aproximativ nouă miliarde de euro. „Restituirea înainte de scadenţă a unei părţi din creditul FMI este benefică atât pentru Grecia, cât şi pentru Mecanismul European de Stabilitate”, a afirmat şeful ESM, Klaus Regling.

.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
E oficial, Alfred Simonis a semnat contractul. La Timişoara va fi construit al doilea cel mai mare stadion din România. Video
Capital.ro
Primăria Capitalei schimbă regulile pentru ajutoare. Vouchere eliminate, stimulente reduse și plăți suspendate
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Bătrâna, comuna uitată în munți, cu 50 de locuitori și pistă de biciclete. „Satele n-au apă și curent, iar pe pistă merg tractoarele”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
Dezastru în Superliga! După CFR Cluj, un alt club vrea insolvența
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat