Marcel Ciolacu: Domnul Orban să stea liniştit, nu o să depunem moţiune de cenzură până după Sărbători

Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi proaspăt preşedinte interimar al PSD, a declarat miercuri că PSD nu va adopta tactica fostei opoziţii de a depune moţiune de cenzură cu orice ocazie.
Ionela Marcu
27 nov. 2019, 12:02
Marcel Ciolacu: Domnul Orban să stea liniştit, nu o să depunem moţiune de cenzură până după Sărbători

„Este o decizie care se ia în grupurile parlamentare, într-un for mai larg. Categoric că vom depune o moţiune de cenzură. N-am dori să picăm în aceeaşi patimă a fostei opoziţii de a depune moţiune de cenzură de dragul de a depune moţiuni. Domnul Orban să stea liniştit, încă nu sunt probleme ca dânsul să fie demis printr-o moţiune până după Sărbători”, a declarat miercuri Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, principalul partid de opooziţie.

El a precizat că PSD nu va adopta tactica „fostei opoziţii” (PNL, USR) de a depune moţiune de cenzură cu orice ocazie, „de dragul de a depune moţiune de cenzură”.  

Viorica Dăncilă, preşedintele demisionar al PSD, declara imediat după instalarea Guvernului Orban că PSD va depune o moţiune de cenzură, dând ca termen cel mai probabil luna februarie.

Marcel Ciolacu, despre 10 august: Am plătit, am pierdut alegerile

Marcel Ciolacu a fost întrebat cum se raportează la momentul 10 august şi a spus că este o anchetă a justiţiei care va da verdictul.

Întrebat cum consideră că a fost gestionat evenimentul, Ciolacu a spus: ”Evenimentul a fost gestionat greşit şi un pic hazardat”.

De asemenea, răspunzând unei întrebări referitoare la cine ar trebui să plătească pentru evenimentele respective, Ciolacu a afirmat: ”Am plătit, am pierdut alegerile. Plata pentru 10 august, PSD şi-a primit-o. Şi din cauza evenimentelor din 10 august PSD a pierdut alegerile”.

Aproape 800 de protestatari au depus plângeri penale împotriva jandarmilor, după violenţele de la mitingul diasporei din 10 august anul trecut. De asemenea, 160 de membri ai forţelor de ordine au reclamat şi ei că au fost agresaţi de demonstranţi.

Marcel Ciolacu: Această etapă a excluderilor a fost depăşită, e posibil o etapă a includerilor

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, spune că etapa excluderilor în partid a fost depăşită, e posibil ca acum să vină etapa includerilor. El a mai afirmat că PSD nu trebuie să rămână izolat.

”Noi avem un mandat foarte clar de a face o analiză şi de a organiza congresul ordinar al partidului. Nu avem cel puţin în Comitetul Executiv de ieri, nu s-a luat şi nu am primit de la colegii noştri alte atribuţii de a primi pe cineva în partid, de a da afară pe cineva din partid, cel puţin cât o să fiu eu sper, această etapă a excluderilor a fost depăşită, e posibil o etapă a includerilor”, a declarat, miercuri,  Marcel Ciolacu, referitor la mandatul conducerii interimare a PSD. 

Întrebat dacă Mihai Tudose, Sorin Grindeanu şi Marian Neacşu pot reveni în partid, preşedintele interimar al PSD a răspuns: “Nu am vorbit în mod deosebit de oameni, am vorbit de procedura prin care dânşii au părăsit Partidul Social Democrat, sunt foşti colegi de ai mei care au fost excluşi şi am zis că totuşi acest atribut şi a deciziei asupra celor care au fost excluşi este o decizia a Comitetului interimar cu înştiinţarea preşedinţilor de organizaţii, chiar ne-am gândit la un sistem mai mai rapid de comunicare, cu video conferinţă doar cu preşedinţii ca toată lumea să nu se mai deplaseze la Bucureşti. În cazul  în care anumiţi parlamentari sau membrii marcanţi ai Partidului, care au plecat din partid de bunăvoie, atunci vor trebui făcute discuţii şi organizaţiile din cadrul cărora dânşii au plecat”.

Ciolacu a mai spus că în Comitetul Executiv nu s-a discutat despre o alianţă cu Pro România.

“La Comitetul Executiv nu s-a nominalizat o alianţă în mod special cu Pro România, în schimb a fost o solicitare şi a organizaţiei Bucureşti şi celor de sector ca să aibă totuşi largheţea să înceapă să aibă discuţii de eventuale alianţe pentru alegerile locale. De asemenea, foarte mulţi colegi de judeţe au tras atenţia unui lucru evident, că Partidul Social Democrat sub nicio formă nu trebuie să rămână izolat”, a precizat Ciolacu.

Citeşte şi: Paul Stănescu: După ce tăiem porcul, vom sta de vorbă cu fiecare organizaţie. Vreau să vină cât mai mulți intelectuali

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
“Hai să joci pentru România!” Mircea Lucescu a plecat din țară ca să convingă un fotbalist să vina la națională! Ce spune de austriacul Florucz
Capital.ro
Călin Georgescu nu se ascunde. Persoana cu care a fost surprins. A stat non-stop lipit de el, chiar și în Biserică
Playtech.ro
Ce casă poţi construi cu 20.000 de euro, în România. Calcule pentru manoperă şi materiale
Adevarul
Costul vieții în 2025: cele mai accesibile și cele mai scumpe țări din lume. Cât te costă să trăiești în România
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Tatăl Elenei, femeia lovită mortal pe o trecere de pietoni din București, rupe tăcerea. Unde se grăbea aceasta, împreună cu fiica sa: „Doi copii au rămas fără mamă”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună noiembrie istorică în România. Temperaturi ciudate în București
iamsport.ro
Nedreptatea trăită la Mondial de ”cel mai bun număr 9” al României! Ar fi fost ignorat pentru ca Răducioiu să fie vândut: ”Acela a fost interesul”
MediaFlux
Se schimbă complet vremea! Anunțul ANM
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025