The Daily Beast: Anchetă privind legăturile ambasadorului Gordon Sondland cu Ana Birchall

Legăturile ambasadorului SUA pe lângă UE, Gordon Sondland, cu Ana Birchall, fostul ministru al Justiției, și încercările acestuia de a-i aranja o întâlnire la Casa Albă au provocat îngrijorare în rândul Consiliul Național de Securitate al SUA (NSC), avertizează surse din administrația Trump în publicația The Daily Beast, potrivit G4Media.ro.
Iulian Tudor
28 nov. 2019, 14:56
The Daily Beast: Anchetă privind legăturile ambasadorului Gordon Sondland cu Ana Birchall

Oficialii Consiliului Național de Securitate al SUA sunt îngrijorați că Sodland a avut întâlniri cu oficialii români fără a conculta NSC.

”Relația sa tot mai apropiată cu unul dintre acești oficiali, fostul ministru Ana Birchall, a generat preocupări semnificative în NSC”, scrie The Daily Beast, citând surse din instituție.

Mai mult, ambasadorul american ar fi încercat să îi aranjeze lui Birchall o întâlnire și o oportunitate foto cu John Bolton, când acesta ocupa postul de Consilier pentru securitate națională al președintelui Donald Trump. Birchall a apărut la Casa Albă pentru acea întâlnire, fără a exista însă o întâlnire fixată, potrivit The Daily Beast, care citează trei surse apropiate evenimentului.

Îngrijorările membrilor NSC sunt cauzate atât de comportamentul ambasadorului Sondland, cât și de trecutul lui Birchall, descrisă de aceștia pentru Daily Beast drept un suporter al politicilor anti-justiție ale lui Liviu Dragnea. Publicaţia notează că oficialii americani au observat schimbarea radicală de agendă a lui Birchall după ce a devenit ministru al Justiției, când a început să se opună agendei anti-justiție a lui Dragnea și a PSD, ceea ce i-a atras revocarea de la MJ de către fostul premier Viorica Dăncilă.

Ana Birchall a respins categoric pentru The Daily Beast acuzațiile că ar fi mers la Casa Albă fără o programare. „Alegația este falsă. Feedback-ul pe care l-am primit mereu a fost că sunt un partener de încredere, respectat și credibil”, a declarat ea.

Gorgon Sondland a fost în vizită la Bucureşti la începutul lui septembrie. Întrebat despre susţinerea statului de drept în România, Sondland a declarat că ”SUA sunt foarte preocupate de statul de drept”.

”Nu doar din motive evidente, nu poate exista o societate civilă fără stat de drept, e foarte dificil să creezi un climat investițional favorabil în orice țară unde cei care își riscă banii nu știu care sunt regulile sau – și mai important – dacă regulile se schimbă de la o zi la alta. Statul de drept e esențial”, a explicat atunci Gordon Sondland.

El a adăugat că un exemplu al îngrijorărilor americane privind statul de drept e faptul că Procurorul General al SUA l-a invitat recent pe ministrul român al Justiției în SUA pentru ”a continua să lucreze în mod direct cu el și cu echipa sa asupra foii de parcurs cu rol consultativ la care el (William Barr – n.r.) a contribuit”.

”Departamentul de Justiție a lucrat îndeaproape cu Ana Birchall și o consideră un partener vital și de încredere în lupta împotriva corupției”, potrivit anunțului formulat în termeni elogioşi.

Gordon Sondland, martor-cheie în ancheta destituirii lui Trump, acuzat de trei femei de agresiuni sexuale

Trei femei îl acuză pe ambasadorul american la Uniunea Europeană (UE) Gordon Sondland de comportament sexua nepotrivit, într-un articol publicat la o săptămână de la audierea în Congres a acestui martor-cheie în ancheta destituirii lui Donald Trump, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Aceste acuzaţii false cu privire la atingeri şi sărutări constrânse sunt fabricate şi coordonate din motive politice”, a reacţionat diplomatul, citat în această anchetă publicată miercuri în mod simultan de site-ul Propublica şi revista regională Portland Monthly.

SĂRUTATE CU FORŢA

Cele trei femei, citate în articol, afirmă că au fost supuse unor represalii după ce l-au respins pe acest om de afaceri bogat, numit ambasador la UE după ce a donat un milion de dolari la ceremonia de învestire a lui Trump. Ele dau asigurări că el a încercat să le sărute cu forţa şi că le-a atins, într-un cadru profesional, în perioada 2003-2008.

”Eu nu am nimic de spus despre ceea ce a făcut el sau nu a făcut (în scandalul ucrainean)”, afirmă prima. ”Însă oamenii vor să afle care este morala sa. Eu am o probă suplimentară pentru ei”.

Această femeie, Nicole Vogel, dă asigurări că s-a întâlnit cu Gordon Sondland – care deţine un grup hotelier – în urmă cu 16 ani, pentru a-i cere să investească într-unul dintre proiectele sale. Invitată de omul de afaceri să-l viziteze la unul dintre hotelurile sale, ea povesteşte că el i-a propus să-i arate personalul, după care să-i arate o cameră.

În timp ce se îndrepta către ieşirea din cameră, Sodland a întrebat-o ”pot să primesc o mângâiere mai întâi?”. Luată prin surprindere, Nicole Vogel l-a îmbrăţişat prietenşte. ”Apoi, în timp ce mă îndepărtam de el, el m-a prins de faţă şi a încercat să mă sărute”, spune ea.

Gordon Sondland i-a prezentat scuze, la puţin timp după aceea, într-un e-mail de afaceri.

”BĂGÂNDU-ŞI LIMBA ÎN GÂTUL MEU”

Altă acuzatoare lucra pentru o companie de asigurări care avea un contract cu el. După o masă de lucru, Gordon Sondland ar fi lovit-o ”peste fese, strecurând «abia aştept să lucrez cu tine»”, îşi aminteşte Jana Solis.

La o nouă întâlnire, la domiciliul lui Gordon Sondland, care urma să vizeze evaluarea colecţiei sale personale de artă, Jana Solis spune că l-a găsit pe omul de afaceri ”în întregime dezbrăcat”, în timp ce intra în anexă, alături de piscină.

”A spus cam aşa: «credeam că puteam discuta». Iar eu am spus, încercând să-i păstrez egoul intact, «nu pot să port această conversaţie»”, povesteşte ea. ”El mi-a spus «credem că doar ne puteam amuza un pic, dar nu e grav»”, conchide ea.

Jana Solis povesteşte o a treia întâlnire profesională, în cursul căreia Gordon Sondland s-a ”urcat pe ea” în timp ce discutau, pe o canapea. ”M-a sărutat, băgându-şi limba în gâtul meu, dar am încercat să mă ridic şi să scap şi am căzut în spatele canapelei”, descrie ea.

Ultima dintre femeile care îl acuză căuta un loc de muncă. Ea dă asigurări că Gordon Sondland a încercat să o sărute în maşina sa.

Ambasadorul american la UE contestă toate aceste fapte citate în ancheta jurnalistică a Propublica şi Portland Monthly.

Declaraţiile lor se înscriu în mişcarea #MeToo de denunţare a abuzurilor sexuale comise de bărbaţi puternici şi intervin în contextul în care Gordon Sondland a fost proiectat în prim-planul scenei politice de scandalul ucrainean.

ROL DE PRIM-PLAN ÎN SCANDALUL UCRAINEAN

Aleşii democraţi din Congres au iniţiat o procedură în vederea destituirii preşedintelui Donald Trump din funcţie, pe care-l acuză că a cerut Guvernului ucrainean să ancheteze cu privire la Joe Biden, unul dintre potenţialii săi rivali în alegerile din 2020.

Or Gordon Sondland a jucat un rol de prim-plan în presiunile exercitate asupra Ucrainei şi a acceptat să vorbească în audieri publice în Congres, săptămâna trecută.

Diplomatul, care discuta frecevent cu preşdinele republican, a explicat că le-a spus ucrainenilor că trebuie să anunţe o anchetă cu privire la Joe Biden, pentru a încasa un ajutor militar în valoare de aproape 400 de milioane de dolari, blocat de Casa Albă.

După ce a depus mărturie, Trump a declarat că nu-l cunoaşte bine pe Sondland.

Acuzat de abuz de putere, preşedintele riscă să fie inculpat (”impeachment”) în Camera Reprezentanţilor, în care democraţii sunt majoritari.

Însă el se bucură de susţinerea aleşilor republicani, care deţin controlul în Senat, unde urmează să fie judecat şi unde ar urma, astfel, să scape unei destituiri.

DailyBusiness
Peste 120 de muncitori prinși la negru în doar cinci zile. Ministrul Florin Manole promite toleranță zero
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Carmen Brumă arată senzațional la 48 de ani! Vedeta ne spune de ce trebuie să slăbim imediat ce ne întoarcem din vacanță – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, detalii de ultimă oră despre ce urmează la echipa națională! Exclusiv
Capital.ro
Gheorghe Dincă ar putea să iasă din închisoare. Monstrul din Caracal a făcut o cerere de eliberare
Playtech.ro
Cum afli dacă terenul tău este intravilan sau extravilan și ce taxe plătești
Adevarul
Cea mai mare armată din Europa, modernă doar pe hârtie. Tacticile Rusiei arată unde rămâne vulnerabilă Polonia
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Andreea, o adolescentă de 14 ani din Suceava, a dispărut de 11 zile. Mama ei se teme de cel mai negru scenariu: „A făcut o obsesie pentru ea”
Cancan.ro
Monstrul din Caracal încearcă să evadeze voalat? Este halucinant ce le-a putut cere judecătorilor
iamsport.ro
A auzit declarațiile lui Mircea Lucescu și a izbucnit: ”Penibilă, ar fi trebuit dat afară! Înseamnă că sunteți incompetenți tu și stafful”
MediaFlux
Când se elimină CASS pentru pensii. Ministrul Muncii anunță termenul limită prevăzut de lege
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
11 adevăruri pe care puțină lume le cunoscute despre usturoi , pe care vi le-au ascuns cu grijă! Aflați aceste lucruri înainte să vă decideți să-l încercați