Student la Drept, înjunghiat la Balul Bobocilor. Agresorii sunt din Republica Moldova, de la ce a pornit totul

Un tânăr de 22 de ani, student de la Facultatea de Drept din Iaşi, a fost bătut şi înjunghiat în noaptea de joi spre vineri, în timpul Balului Bobocilor, desfăşurat la un club din municipiu.
Ionela Marcu
29 nov. 2019, 07:31
Student la Drept, înjunghiat la Balul Bobocilor. Agresorii sunt din Republica Moldova, de la ce a pornit totul

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, Ioana Bîlea, a declarat, pentru Agerpres, că tânărul a fost înjunghiat în abdomen în urma unei altercaţii care a avut loc într-un club din Iaşi.

„În jurul orei 1,20 am fost sesizaţi prin apel 112 de un tânăr de 22 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un club din municipiul Iaşi, a fost agresat fizic. Poliţiştii s-au deplasat la fata locului, unde au identificat mai multe persoane. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt„, a precizat Ioana Bîlea.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că au fost aduşi la audieri tineri în vârstă de 22 şi 23 de ani, din Republica Moldova. Se pare că persoana care a pornit conflictul este chiar victima, care s-ar fi purtat urât cu o prietenă de-a lor.

Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a mai spus că victima a fost adusa la Spitalul Sf. Spiridon de un echipaj de ambulanţă de tip B. „Pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral, fără pierderea stării de conştienţă. Prezenta două plăgi înţepate la nivelul flancului drept din zona abdominală. A fost dirijat la Spitalul de Neurochirurgie pentru consult. Revine în Spitalul Sf. Spiridon pentru internare în secţia de Chirurgie. Pacientul este stabil hemodinamic„, a precizat Diana Cimpoeşu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
George Russell a câștigat Marele Premiu al Azerbaidjanului 2026: Lewis Hamilton, pe locul 7 în Baku
Capital.ro
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat implicarea Washingtonului în căderea Guvernului Bolojan: Putem face asta oricărei țări dorim
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Copiii lui Harry și Meghan Markle au fost retrași de la școală după doar 2 zile. Ce s-a întâmplat cu prințul Archie și prințesa Lilibet
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte