„România nu este nici pregătită, nici calificată pentru EURO 2020”. AFP critică dur stadiul lucrărilor pentru turneul final

AFP arată într-un material care sunt problemele cu care se confruntă România înaintea tragerii la sorţi a grupelor Campionatului European din 2020, care va avea loc sâmbătă: stadioanele promise nu sunt gata, nici calea ferată de la aeroportul Otopeni la Bucureşti nu este, iar echipa nu şi-a asigurat participarea la turneul final.
Filip Stan
29 nov. 2019, 09:13

Organizând sâmbătă tragerea la sorţi a Euro-2020 şi fiind una dintre cele 12 ţări-gazdă, totul ar trebui să încurajeze România să se bucure. Dar cu şapte luni înaintea loviturii de începere a turneului final, ţara se teme că nu e nici pregătită, nici calificată, arată AFP, în materialul citat de lematin.ch.

Sunt dezamăgit pentru că nici stadioanele, nici infrastructura pentru a transporta turiştii nu sunt terminate. Şi ce să mai spun de starea fotbalului românesc?„, s-a plâns Alexandru, un fan de 38 de ani, agenţiei franceze, după o nouă înfrângere a echipei naţionale, bătută cu 5-0 la mijlocul luinii noiembrie, în preliminarii.

Fără noroc pentru noul selecţioner Mirel Rădoi, care va asista, sâmbătă, la tragerea la sorţi oficială a competiţiei, de la Bucureşti, fără să ştie dacă echipa lui va juca la marile curţi ale fotbalului european. Pentru a spera că va obţine biletul, România va trebui să dispute o semifinală de baraj cu Islanda, la 26 martie, la Reykjavik, înaintea unei eventuale finale, la 31 martie, în Bulgaria şi Ungaria.

Citeşte şi România, în cădere liberă. „Tricolorii” au ajuns pe locul 37 în clasamentul FIFA

Atmosfera este cu atât mai puţin veselă pe şantierele stadioanelor din Capitală. Multiplele întârzieri au luat o turnură politică atunci când noul premier de centru-dreapta Ludovic Orban a făcut inventarul stadiului lucrărilor, în noiembrie, la câteva zile după preluarea funcţiei. „Lucrările nu au avansat niciun pic în patru ani„, a deplâns el situaţia, dând vina pe guvernele anterioare, de stânga.

România a promis modernizarea a patru stadioane din Bucureşti, pentru antrenamentele echipelor calificate. Însă pentru şeful guvernului român, doar două vor fi funcţionale înaintea primului meci, din 14 iunie 2020. Fundaţiile unui al treilea abia au fost puse. Din cauza unui litigiu, lucrările nici nu au început la al patrulea. Cele patru meciuri din Grupa C, din care vor mai face parte Ucraina şi Olanda, vor avea loc pe Arena Naţională din Bucureşti, un stadion de aproape 55.000 de locuri, omologat pentru competiţii europene. „Am fost bucuros când am auzit că vom găzdui aceste meciuri, gândindu-mă că vom avea în sfârşit o nouă infrastructură la Bucureşti. Dar am rezolvat problema în stil românesc, încălcând toate angajamentele„, a ironizat situaţia un alt suporter, Adrian, de 32 de ani. Inaugurat în octombrie, şantierul căii ferate care ar trebui să lege aeroportul de principala gară din Bucureşti este astăzi întârziat din cauza unei acţiuni în justiţie a riveranilor.

În faţa acestor critici, coordonatorul naţional al evenimentului, Florin Sari, dă asigurări că nimeni nu trebuie să-şi facă griji: „Am parcurs un lung drum şi suntem pe ultima linie dreaptă. Infrastructura promisă nu a fost cerută de UEFA, ea a fost doar pentru a susţine candidatura noastră„, a spus el pentru AFP. Echipele vor avea la dispoziţie, potrivit lui, trei alte stadioane pentru antrenamente, în localităţi suburbane ale Bucureştiului.

Pentru a celebra 60 de ani de campionat european, UEFA a ales o organziare complexă şi inedită, cu meciuri jucate în 12 oraşe din 12 ţări. Iulian, un suporter de 31 de ani, estimează că are de ce să fie bucuros: „Este mişto, avem ocazia de a vedea toate aceste meciuri la noi, nu este ceva ce poţi face în fiecare an.”

Şi hotelierii îşi freacă mâinile. „Mizăm pe un total de 120.000 de turişti străini care vor petrece în medie două zile în Roâmnia şi vor cheltui între 72 şi 96 de milioane de euro”, a declarat pentru AFP preşedintele federaţiei hotelierilor români, Călin Ile. „Poate nu va fi totul perfect, dar vom fi la înălţime„, a concluzionat jurnalistul sportiv Ovidiu Ioaniţoaia.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Un fost jucător de la Manchester United, decedat în 2025, va deveni tată. Soția sa a anunțat că este însărcinată. Cum a fost posibil
Capital.ro
Scutire de impozit pentru anumite locuințe. Inițiativa care se pregătește în România. Cine ar putea beneficia
Playtech.ro
Când ajung banii pe cardurile educaționale. Mii de elevi așteaptă suma de 500 de lei
Adevarul
„România este una dintre prăzile cele mai facile pentru Putin”. De ce debarcarea lui Orban nu aduce liniște la București
wowbiz.ro
Ultimul drum pentru Mihai și David, tinerii morți în accidentul din pădurea Snagov. Scene sfâșietoare de la înmormântare. Părinții victimelor, la capătul puterilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent de un autobuz, în Bistrița. Alte două persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
BOMBĂ! Rapid i-a găsit deja înlocuitor lui Gâlcă: un antrenor din SuperLiga! ”Am auzit că au semnat contractul”. Cât costă rezilierea înțelegerii actualului tehnician
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj