Vladimir Putin a promulgat o lege controversată. Toţi ruşii riscă să fie etichetaţi ca agenţi străini

Preşedintele Rusiei vrea control aproape deplin pe conţinutul informaţional. Vladimir Putin a promulgat luni o lege care permite ca străinii să fie etichetaţi ca agenţi străini. Grupurile de protecţie a drepturilor omului afirmă că măsura va restricţiona şi mai mult libertatea presei din ţară, transmite Reuters.
Filip Stan
03 dec. 2019, 07:39
Vladimir Putin a promulgat o lege controversată. Toţi ruşii riscă să fie etichetaţi ca agenţi străini

Potrivit legii, toate materialele publicate de persoane care primesc fonduri din străinătate vor fi etichetate ca fiind distribuite de un agent străin. Legea mai afirmă că orice persoană care distribuie conţinut media străin poate fi etichetat ca agent străin.

Grupurile de protecţia omului şi alte organizaţii desemnate de Ministerul rus al Justiţei drept agenţi străini pot fi verificate pe loc.

Legea rusească mai cere aşa-numiţilor agenţi străini să prezinte rapoarte regulate referitoare la finanţarea şi obiectivele lor, modul în care îşi cheltuiesc banii şi de cine sunt conduşi, scrie News.ro.

O primă lege referitoare la agenţii străini a fost adoptată în Rusia în 2012, aceasta dând autorităţilor posibilitatea să eticheteze ca agenţi străini organizaţii nonguvernamentale şi de protecţie a drepturilor omului. Termenul are o conotaţie negativă, de tipul erei sovietice.

Extinderea definiţiei de agent străin pentru a include persoane private provoacă acum noi îngrijorări legate de capacitatea jurnaliştilor independenţi şi a bloggerilor de a-şi desfăşura activitatea în Rusia.

Mai multe grupuri de protecţie a drepturilor omului, între care Human Rights Watch, au cerut să se renunţe la această iniţiativă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Miruna se zbate între viață și moarte, după ce a luat o bacterie de pe litoral! Tânăra de 18 ani este conectată la aparate
Fanatik.ro
Câți români s-au uitat la U Craiova – Levski. Las Fierbinți și filmul de pe Pro TV au depășit meciul din Liga Campionilor. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 30 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute
Playtech.ro
Cum te afectează munca la gri sau la negru. Riscurile pe care mulți le descoperă prea târziu, explicațiile pe înțelesul tuturor
Adevarul
„De ce ar trebui să beneficieze de acciză redusă cineva care conduce un SUV?” Subvenția la motorină, criticată de un expert în energie
wowbiz.ro
Doliu în Armata României. Pilotul militar Mihai Vîrdol a murit în urma unui grav accident de motocicletă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
1.200.000 milioane de euro pentru Edi Iordănescu. Fostul selecționer a luat decizia
MediaFlux
Lăsata secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce reguli trebuie să respecte credincioșii
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România