Accident grav pe Dealul Negru, o persoană a murit pe loc

O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, una suferind leziuni grave, după ce un şofer a intrat, luni dimineaţa, cu autoturismul într-un autotren oprit în afara părţii carosabile, pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea.
Eugen Chelemen
09 dec. 2019, 05:50
Accident grav pe Dealul Negru, o persoană a murit pe loc

O persoană a murit, una este grav rănită, iar alte trei au suferit răni uşoare, fiind trandportate la spital, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren luni dimineaţă, pe DN 7, în judeţul Argeş. Circulaţia în zonă a fost întreruptă.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 103+300 de metri, în zona localităţii Drăganu – Olteni, judeţul Argeş, după ce conducătorul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare într-o curbă la stânga, pe fondul oboselii la volan, şi a intrat în coliziune frontală cu un autotren care era oprit în afara părţii carosabile.

În urma impactului, pasagerul din autoturism a decedat, conducătorul auto este rănit grav, iar alte trei persoane au suferit leziuni uşoare, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier.

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Mihai Pintilii a dezvăluit ce l-a deranjat la Gigi Becali: „E greu de acceptat!”
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează România: Mare pericol! Situația este aproape de colaps. Mă adresez astăzi celor mai bogați oameni
Playtech.ro
Cât te costă, de fapt, o zi obișnuită în România, de dimineața până seara, dacă mergi la serviciu. Calcul complet de la cafea la transport
Adevarul
De ce moartea șefului securității din Iran are mai multă greutate decât cea a fostului lider suprem
wowbiz.ro
Dan Petrescu a fost operat de urgență! Care este starea antrenorului de fotbal: „Îi ținem pumnii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile ajung mai devreme în aprilie. O anumită categorie de pensionari vor primi bani în plus înainte de sărbătorile pascale 
iamsport.ro
Negocieri pentru transferul lui Radu Drăgușin: ”Ne vedem la Londra”. Internaționalul român, prioritate pentru un club important din Europa
MediaFlux
Cea mai bună veste pentru românii născuți înainte de 1960. Proiectul a fost lansat
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj