Klaus Iohannis: „Corupţia slăbeşte statul, erodează instituţiile şi generează un regres al societăţii”

Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție, în care arată că ”acest flagel, corupția, slăbește statul, erodează instituțiile și generează un regres al societății”. ”Într-o Românie normală, respectarea legii și corectitudinea sunt regula”, a adăugat șeful statului.
Filip Stan
09 dec. 2019, 08:30
Klaus Iohannis:

„Corupția slăbește statul, erodează instituțiile și generează un regres al societății, în ansamblul său. Acest flagel subminează democrația și statul de drept, conduce la încălcări ale drepturilor omului, susține rețele de criminalitate organizată, distorsionează piețe și, în final, scade calitatea vieții cetățenilor. Corupția afectează cele mai vulnerabile categorii sociale, ține comunitățile sărace captive într-un cerc vicios, frânează dezvoltarea și reduce capacitatea statului de a oferi cele mai bune servicii celor pe care îi slujește”, se arată în mesajul președintelui Klaus Iohannis.

El mai arată că pentru a stopa practicile corupte în societățile contemporane sunt necesare mecanisme instituționale și sociale complexe de prevenție și sancționare, astfel încât eficiența instituțiilor în realizarea interesului public și buna funcționare a statului de drept să fie garantate.

„La 30 de ani de la căderea comunismului, România a făcut imense progrese în combaterea corupției la nivel înalt și în societate, în general. Acest proces este însă unul continuu, care implică un efort de a schimba mentalități, consecvență și un set de principii de neclintit. Cinstea, corectitudinea, adevărul, empatia sunt valori care se regăsesc tot mai mult în societatea românească, iar reacția societății civile atunci când aceste valori au fost călcate în picioare a fost pe măsură. Am fost și rămân un susținător ferm al luptei împotriva corupției. Primul meu mandat de Președinte a fost unul plin de provocări, însă am reușit, cu sprijinul românilor și al forțelor politice democratice, să păstrăm parcursul european al țării noastre. România a rămas un pilon de stabilitate și un pol de spirit european în regiune, indiferent cât de mult au dorit unii politicieni să subordoneze statul unor interese personale sau de grup”, a adăugat șeful statului.

Iohannnis susține că, în societate, pe termen lung, lupta anticorupție este direct legată de dezvoltarea unei puternice culturi democratice, europene.

„Schimbarea comportamentelor individuale, luarea de poziții ferme împotriva corupției și nedreptății, solicitarea unei mai mari transparențe a instituțiilor, toate acestea sunt modalități prin care fiecare cetățean se poate implica și determina o schimbare în bine la nivelul întregii comunități. Informarea tinerilor despre ce înseamnă corupția, despre efectele sale și combaterea acestui fenomen reprezintă, de asemenea, o asigurare pentru generațiile viitoare că țara în care trăiesc va fi una cu un grad ridicat de intoleranță față de corupție”, se mai arată în mesajul președintelui.

Iohannis opinează că rezultatele instituțiilor din domeniufac ca România să fie privită astăzi ca un exemplu de acțiune și hotărâre în lupta anticorupție.

„Într-o Românie normală, respectarea legii și corectitudinea sunt regula. Îmi doresc ca aceste deziderate să rămână vii, pentru că pe temelia lor clădim împreună o țară mai bună. Printr-un efort comun, prin toleranță zero față de orice act de corupție și prin păstrarea angajamentului civic admirabil vom putea construi România pe care ne-o dorim cu toții”, conchide Klaus Iohannis.

DailyBusiness
CFR Călători, fără buget după 257 de zile. Sindicaliștii avertizează: „Trenurile se vor opri”
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Gigi Becali, chemat la Comisia de Disciplină după declarațiile împotriva lui Istvan Kovacs! Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte