Serghei Lavrov, primit de Donald Trump la Casa Albă

Donald Trump îl primeşte marţi pe ministrul rus de Externe Seghei Lavrov, o întâlnire care urmează să fie scrutată cu atenţie, în contextul în care relaţiile preşedintelui american cu Moscova au fost marcate de nenumărate controverse, relatează AFP.
Alina Costache
10 dec. 2019, 10:10
Serghei Lavrov, primit de Donald Trump la Casa Albă

”Preşedintele Trump se întâlneşte (marţi) cu secretarul de Stat Mike Pompeo şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, pentru a evoca situaţia relaţiilor bilaterale”, a declarat luni pentru AFP, sub protecţia anonimatului,  un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei americane.

Ultima vizită a ministrului rus la Casa Albă, în mai 2017, a făcut să curgă multă cerneală. Trecerea sa prin Biroul Oval a alimentat o polemică cu privire la eventuală divulgare de către Donald Trump a unor documente confidenţiale despre Siria, potrivit news.ro.

În fotografii de la întâlnire, difuzate de agenţia rusă de stat de presă Tass, la care a participat de asemenea ambasadorul rus de la acea vreme Serghei Kisliak, apare un Trump zâmbindu-le larg diplomaţilor ruşi. Ele au provocat reacţii foarte dure în tabăra democrată, care denunţă de mult timp bunăvoinţa lui Donald Trump faţă de omologul rus Vladimir Putin.

Citeşte şi Mike Pompeo îl primeşte la Washington pe Serghei Lavrov. Discuţiile se axează pe relaţiile regionale şi bilaterale

 Întâlnirea între Trump şi Lavrov intervine, de asemenea, după cea de luni între Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, care s-au întâlnit la Paris, pentru a relansa procesul de pace în Ucraina sub egida Franţei şi Germaniei, informează news.ro.

După trei ani de paralizie a negocierilor în vederea opririi războiului în estul Ucrainei, întâlnirea între liderul de la Kremlin – rupt de raporturile de putere internaţionale – şi tânărul preşedinte ucrainean – un fost umorist ajuns la putere în mai – era foarte aşteptată. Putin a salutat un pas importantă către o ”dezescaladare”.

Războiul între Kiev şi separatiştii proruşi s-a soldat cu peste 13.000 de morţi în Donbas, un bastion industiral în estul Ucrainei, şi peste 1,5 milioane de deplasaţi din 2014.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Andrei Vochin avertizează: „Fotbalul românesc pierde copii acasă. Viitorul naționalei trebuie căutat și cultivat și în Diaspora!”
Capital.ro
Horoscop, 11 noiembrie 2026: Cea mai norocoasă zodie! Îți apar numai oportunități în cale
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România