Cum arată şi ce mai face Bebe „sexologul”. „Pentru că am fluierat în biserică, am fost eliminat din funcţie”

Cel mai cunoscut sexolog din România şi-a schimbat domeniul de activitate şi nu mai arată cum arăta acum câţiva ani, atunci când era nelipsit de la televizor. 
Iulian Tudor
12 dec. 2019, 06:48
Cum arată şi ce mai face Bebe

Deși numele lui real este Vasile Mihăescu, românii îl știu drept „Bebe sexologul” pe profesorul universitar care în urmă cu mai mai mulți ani făcea turul televiziunilor și oferea rezolvări la problemele de cuplu, scrie ciao.ro.

Nu a stat nici el departe de scandaluri, după ce într-o vreme a fost fost dată afară de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași pe motiv că nu venea la cursuri. Acesta s-a îndreptat însă în instanță și a câștigat procesul.

În prezent, conforma informațiilor de pe pagina sa de Facebook, Bebe sexologul este membru in Consiliul director al Colegiului psihologilor din România, Vicepreședinte în comisia de Psihologie clinică și Psihoterapie, Președinte APEH.

Citeşte şi Un sexolog din Egipt îşi învaţă poporul cum să facă amor. „Preludiul este şi el prevăzut de religia musulmană”

Și pe lângă specializarea lui de bază, acesta face acum și hipno acupunctură, fiind foarte mulți cei intersați de această procedură. Profesorul duce o viață foarte liniștită departe de reflectoare, iar asta se vede și pe el: s-a mai rotunjit vizibil față de cum îl știa lumea de la televizor.

Hărțuit moral pentru că ar fi dezvăluit fapte de corupție
Revenind la scandalul pe care l-a avut cu UMF Iași, profesorul Mihăescu a fost de părere că a fost hărțuit moral de conducerea facultății din momentul în care acesta a dezvăluit prezumtive fapte de corupție comise de șefii instituției de învățământ superior.

„Pentru că am fluierat în Biserică, adică am adus la cunoștință publică prin conferințe de presă fapte de corupție, și pentru că Biserica acestor candidați la pușcărie Rector DNA Vasile Astărăstoae și Decan Doina Azoicăi (împotriva căreia s-a început urmărirea pentru infracțiuni de corupție, aflându-se sub control judiciar fiindu-i ridicate atribuțiile de conducere a Facultății de Medicină) trebuia să funcționeze așa cum au organizat-o mai sus menționații, au reușit: să fiu eliminat din funcția de Șef de Catedră, să mi se acorde un calificativ incompatibil cu nivelul de competență dovedit și recunoscut public, să mi se reducă salariul în mod abuziv, si, în final, să fiu concediat. În scopul decredibilizării mele (fără ca această măsură să privească spațiul public) angajatorul a adus la cunoștință publică măsurile dispuse, subsemnatul aflând din presă că sunt concediat„, a declarat celebrul profesor în urmă cu mai mulți ani.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Fanatik.ro
Mirel Rădoi, dat afară de la Gaziantep după numai o lună!? Previziune sumbră a lui Marius Șumudică: „Tare mi-e frică…”
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de terenuri! Sancțiuni între 1.000 și 5.000 de lei din cauza ambroziei
Playtech.ro
Cum verifici dacă ai bani nerevendicați de la stat. Sumele pe care mulți români uită să le ceară
Adevarul
Pensie record: o femeie care a lucrat 61 de ani primește 9.700 euro pe lună
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tatăl lui Alexandru a dezvăluit ce a spus micuțul după internarea în spital: „Cere tot timpul apă și...”
iamsport.ro
Una dintre cele mai mari sportive române îl atacă frontal pe Bogdan Matei de la ANS: "Suntem sătui să fim umiliți!"
MediaFlux
Răsturnare de situație după demiterea Guvernului Bolojan. Sondaj CURS cu partidele preferate de români
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi