Turişti prinşi de avalanşă în Făgăraş. Telecabine blocate trei ore la Sinaia

Salvamontiștii din Sibiu sunt în alertă după ce doi turiști au fost surpinși de o avalanșă în munții Făgăraș.
Filip Stan
14 dec. 2019, 11:54
Turişti prinşi de avalanşă în Făgăraş. Telecabine blocate trei ore la Sinaia

Salvamontiștii sibieni anunță că doi turiști au fost suprinși sâmbătă de o avalanșă în timp ce urcau spre cabana Negoiu din Făgăraș.Din fericire, turiștii au scăpat fără răni majore.

„În urmă cu puțin timp, doi turiști au fost surprinși de o avalanșă în timp ce urcau spre vârful Negoiu din munții Fagarasului. Avalanșa fiind de mici dimensiuni, aceștia nu au suferit leziuni și au reușit să se salveze singuri. Salvamont Sibiu este în alertă, iar caz de nevoie poate intervenii imediat. Menținem legătura cu turiștii până aceștia vor ajunge la cabana Negoiu”, au transmis reprezentanții Salvamont Sibiu.

Conform specaliștilor, avalanșa s-a produs ca urmare a ruperii unei plăci de vânt, adică un depozit de zăpadă fără coeziune formată în timpul ninsorii însoțite de vânt, în timp ce aceasta a fost traversată de cei doi turiști.

În Sinaia, pe Valea Soarelui, la peste două mii de metri altitudine, pe instalațiile telecabinelor s-a depus chiciură, iar turiştii nu au mai putut fi coborâți. Oamenii au rămas blocați aproape trei ore până ce situația s-a remediat. A viscolit puternic și la Rânca, acolo unde oamenii și-au găsit mașinile îngropate în zăpadă. Vestea bună este că majoritatea pîrtiilor s-au deschis iar iubitorii sporturilor de iarnă sunt așteptați la schi. Autoritățile îi sfătuiesc însă pe șoferi să nu urce cu mașina neechipată la munte, iar pe turişti să nu se aventureze pe traseele închise

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT