Incendiu violent într-o fabrică, cel puţin 10 morţi

Cel puţin zece persoane au murit duminică într-un nou incendiu într-o fabrică aparent ilegală din Bangladesh, unde alte 17 persoane au murit săptămâna aceasta într-un incident similar într-o altă fabrică la marginea capitalei Dacca, transmite EFE potrivit Agerpres.   
Filip Stan
15 dec. 2019, 19:01
Incendiu violent într-o fabrică, cel puţin 10 morţi

Serviciul de pompieri a informat că incendiul a izbucnit în jurul orei locale 17.45 (11.45 GMT) la o fabrică de ventilatoare din Gazipur, în apropierea capitalei Bangladeshului, şi că atunci când au stins focul au găsit zece cadavre în clădire.

Potrivit şefului serviciului de pompieri şi apărare civilă, Debashis Bardhan, este vorba de o clădire cu trei etaje şi cu un singur punct de ieşire şi se presupune că fabrica este ilegală, întrucât nu avea autorizaţie contra incendiilor.

Sursa a explicat că cele zece cadavre au fost găsite la etajul al doilea şi că nu au mai existat alţi morţi sau răniţi.

Incendii şi alte accidente industriale au loc frecvent în Bangladesh, ţară aflată sub control internaţional în ultimii ani din cauza condiţiilor de securitate precare din fabricile sale, fără să pară că a stopat acest flagel.

Conform datelor oferite de Serviciul de Pompieri din Bangladesh, între 2004 şi 2018 aproximativ 1.970 de persoane au murit în ţara asiatică în 89.923 de incendii înregistrate în acea perioadă.

Numai săptămâna aceasta, cel puţin 17 persoane au murit în urma unui alt incendiu într-o fabrică de materiale plastice la periferia capitalei Dacca.

În februarie trecut, un incendiu puternic în oraşul vechi din Dacca a distrus aproape complet şapte clădiri şi s-a soldat cu cel puţin 70 de morţi şi 55 de răniţi. Incendiul a izbucnit într-o clădire unde se afla un depozit de produse din plastic.

În 2013 s-a produs cel mai grav accident industrial din istoria Bangladeshului, când 1.134 de persoane au murit şi peste 2.500 au fost rănite după prăbuşirea, în apropierea capitalei, a clădirii Rana Plaza, care găzduia cinci ateliere textile pe cele opt etaje ale sale

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Modul original în care Ionuț Radu și-a anunțat revenirea la Celta Vigo din vacanță. Cât de ”gras” este portarul naționalei României
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Noi furtuni sunt anunţate în Bucureşti, miercuri. Meteorologii spun că nu am scăpat de vremea rea
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Ilfov, în urma furtunii de marți seară. Un copac a căzut peste mașina în care se afla
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Încep procedurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan! AUR a votat în unanimitate și cere anticipate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?