Tăriceanu, atac la Băsescu: Am avut un informator al securităţii în funcţia de preşedinte al României 10 ani

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat în solemnă a Parlamentului "a eşuat în a ţine nomenclatura comunistă departe de conducerea statului şi, mai grav, am eşuat în a ţine fosta securitate departe de pârghiile puterii. Aşa am ajuns în situaţia de a avea un informator al securităţii în funcţia de preşedinte al României, nu mai puţin de 10 ani. Cel mai grav este că eşuăm în fiecare zi în a ţine naţiunea unită", a afirmat Tăriceanu.
Filip Stan
16 dec. 2019, 11:40
Tăriceanu, atac la Băsescu: Am avut un informator al securităţii în funcţia de preşedinte al României 10 ani

„Parcă ieri urmăream cu bucurie şi înfrigurare elicopterul decolând pentru ultima dată de pe Comitetul Central şi o mare de oameni revărsându-se pe străzile din Bucureşti şi apoi pe străzile marilor oraşe din toată ţara. Ironia sorţii, dictatorul se prăbuşea înălţându-se. Mulţi dintre noi suntem parte a unei generaţii asuprite de un regim criminal, dar care a avut şansa şi tăria să se scuture de jugul de pe umeri şi să îşi regăsească libertate. Am scris o pagină importantă de istorie şi avem datoria să o povestim şi celor mai tineri”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, în discursul ţinut la şedinţa solemnă a Parlamentului, conform News.ro.
 
El a spus că sunt semeni de ai noştri care, născuţi la acea vreme, au ajuns la vârsta maturităţii şi multora le vine greu să creadă că au fost epoci în care părinţii şi bunicii lor stăteau cu orele la coadă pentru o pâine şi un pumn de medicamente, îngheţau în casele lor sau ascultau radiouri străine pe ascuns de groaza securităţi.
 
„Fac parte din rândul celor care ştiu că România, la 30 de ani de democraţie, încă nu se poate compara cu ţări care au avut sute de ani de democraţie şi economie liberă de piaţă. E frumos să spunem că vrem o ţară ca afară, dar haideţi să recunoaştem că nici afară nu s-a construit peste noapte. Haideţi să punem mână de la mână şi să ne construim ţara în care vrem să trăim. Nu accept ca speranţa de acum trei decenii să fie transformată în dezamăgire, nu acum, când ne-am câştigat dreptul să circulăm liber oriunde în lume, nu acum, când avem o ţară care a revenit acolo unde îi este locul, în lumea liberă, printre statele Europei Unite”, a afirmat Tăriceanu.
 
El a adăugat că s-au făcut greşeli şi probabil se vor mai face, dar trebuie încercat să nu se repete cele făcute deja.
 
„Am eşuat în a ţine nomenclatura comunistă departe de conducerea statului şi, mai grav, am eşuat în a ţine fosta securitate departe de pârghiile puterii. Aşa am ajuns în situaţia de a avea un informator al securităţii în funcţia de preşedinte al României, nu mai puţin de 10 ani. Cel mai grav este că eşuăm în fiecare zi în a ţine naţiunea unită, în a ne opri de crearea de falii şi prăpăstii între români. La fel de grav este că eşuăm în viaţa de fiecare zi în a păstra libertatea de opinie departe de orice constrângeri materiale sau presiuni politice. Suntem pe cale să sacrificăm libertăţile şi drepturile românilor pentru a justifica abuzurile în justiţie făcute în numele luptei împotriva corupţiei”, a susţinut Tăriceanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Andrei Vochin avertizează: „Fotbalul românesc pierde copii acasă. Viitorul naționalei trebuie căutat și cultivat și în Diaspora!”
Capital.ro
Exclusiv. Greșelile care îi pot lăsa pe români cu datorii după cumpărăturile de sărbători. Raul Durma, General Manager PayPo România, explică ce trebuie evitat
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România