Rusia, suspectată că vrea să distrugă SUA folosindu-se de Groapa Marianelor. Ce plănuieşte Kremlinul

Rusia este suspectată că vrea să distrugă Statele Unite cu ajutorul unui submersibil care să se scufunde total până la fundul Gropii Marianelor.  Ministrul rus al Apărării are în vedere construcţia unui astfel de vehicul submersibil capabil să se scufunde total la cea mai mare adâncime.  
Sânziana Stancu
16 dec. 2019, 19:54
Rusia, suspectată că vrea să distrugă SUA folosindu-se de Groapa Marianelor. Ce plănuieşte Kremlinul

Publicația Svobodnaia, sub titlul „Vă vom arăta ce este”, publică ameninţări ce vizează Statele Unite cu provocarea unui val tsunami uriaş nemaivăzut, care ar avea o putere distrugătoatre şi ar lovi Statele Unite. 

Noul submersibil este pregătit să exploreze apele cele mai adânci, cum sunt cele din zona Gropii Marianelor,  în scop militar, potrivit Pravda.

Experții militari ruși vorbesc despre necesitatea unor astfel de submersibile de mare adâncime care pot detecta stațiile sonare ale navelor de suprafață și ale submarinelor.

Astfel de vehicule pot explora și fundul mării în scopul găsirii unor obiecte militare scufundate, dar şi pentru a distruge altele care devin nefolositoare şi sunt apoi distruse.

Konstantin Sivkov, președintele Academiei de Studii Geopolitice, doctor în științe militare, a declarat că Groapa Marianelor este situată la intersecția a două plăci tectonice – a Pacificului cu cea filipineză. 

Groapa Marianelor are o adâncime de aproximativ 11.000 de metri adâncime, ceea ce face din aceasta cel mai adânc loc din ocean.

Deocamdată se ştie că numai patru persoane au atins Groapa Marianelor în istoria acestei lumi.

 

 

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Mirel Rădoi a plecat la vestiare înainte de finalul derby-ului cu U Craiova – Rapid 2-2. După ce s-a întors, antrenorul a oferit imaginile serii. Foto
Capital.ro
Reguli pentru românii cu casa la curte. Lege pentru gard și pomii din curtea vecinului. Se poate dispune executare silită
Playtech.ro
Ajutor de încălzire 2025–2026. Cât timp vor primi românii bani pentru căldură
Adevarul
De ce suntem percepuți ca fiind mai atractivi atunci când mâncăm usturoi? Ce alimente produc cele mai puțin sexy mirosuri
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Alocații și indemnizații noiembrie 2025. Când intră banii pentru milioane de persoane
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai