Donald Tusk se răzbună pe Ungaria şi cere excluderea partidului lui Viktor Orban din PPE

Preşedintele PPE, Donald Tusk, fost premier liberal al Poloniei, a cerut luni excluderea din familia popularilor europeni a formaţiunii Fidesz, conduse de premierul ungar Viktor Orban. Fidesz este de anul trecut suspendat din PPE în urma criticilor Bruxellesului la adresa Budapestei.
George Russo
16 nov. 2020, 21:16
Donald Tusk se răzbună pe Ungaria şi cere excluderea partidului lui Viktor Orban din PPE

Donald Tusk se răzbună pe Viktor Orban, după ce Ungaria a blocat prin veto – împreună cu Polonia – bugetul multianual al UE şi planul european de relansare din cauza nemulţumirii guvernelor de la Budapesta şi Varşovia faţă de condiţionarea accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept, relatează Agerpres.

”Oricine este împotriva principiului statului de drept este împotriva Europei. Mă aştept din partea tuturor partidelor din PPE la o poziţie clară pe acest subiect. Adversarii valorilor noastre fundamentale nu trebuie să mai fie protejaţi de nimeni”, a scris Tusk pe contul său de Twitter. 

Partidul Fidesz este de anul trecut suspendat din PPE în urma criticilor Bruxellesului la adresa Budapestei privind situaţia statului de drept şi măsurile împotriva migraţiei.

Donald Tusk se răzbună pe Viktor Orban pentru blocarea bugetului multianual al UE

Într-o scrisoare adresată lui Tusk în aprilie, 13 din cele 82 de partide din PPE au cerut excluderea Fidesz din acest partid european. Însă printre cele 13 nu se numărau şi marile formaţiuni ale popularilor europeni, precum Uniunea Creştin-Democrată germană (CDU) sau Partidul Popular spaniol (PP).

Fidesz a mai fost vizat de două ori de procedura excluderii din PPE, care a eşuat de fiecare pentru că nu a fost susţinută de aceste mari partide. Dar, în noul context, Donald Tusk ar putea acum să relanseze procedura.

În timpul unei reuniuni a reprezentanţilor permanenţi ai statelor UE, desfăşurată luni, Polonia şi Ungaria au blocat prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi planul de redresare ”Next Generation” (de 750 de miliarde de euro).

Premierii ungar şi polonez, Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki, avertizaseră deja asupra acestui veto înaintea reuniunii. Ei le-au transmis liderilor instituţiilor europene scrisori prin care îşi exprimă dezacordul faţă de mecanismul de condiţionare a accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept (independenţa justiţiei, a presei, drepturile fundamentale etc.) convenit între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE, pe care cei doi premieri îl consideră un instrument arbitrar, bazat pe criterii politice şi ideologice.

Ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, a susţinut luni că ”nu Ungaria este cea care şantajează şi pune presiune asupra Bruxellesului (…), ci invers.

”Nu am spus ”da” intrării în UE pentru ca Bruxellesul să poată stabili pentru noi ceea ce noi considerăm a fi o familie, ceea ce noi denumim o căsătorie şi cine să poată adopta copii în Ungaria şi în ce condiţii”, a mai spus ea, amintind că fondurile europene nu sunt donaţii caritabile, ci plăţi la care Ungaria are dreptul în baza tratatelor UE.

Citeşte şi: Bugetul UE, în aer. Ungaria şi Polonia au blocat prin veto bugetul multianual

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Meme Stoica rupe tăcerea exclusiv la Fanatik! Ce spune de revenirea la FCSB: “Nu mă retrag din fotbal! Am primit deja 2 oferte”
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie la 58, 59 sau 60 de ani. Ce prevede legea și cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România