Măsură radicală luată de ministrul Educaţiei din Italia. Şi-a dat demisia pentru că nu a primit un buget suficient pentru învăţământ

Ministrul italian al Educaţiei, Lorenzo Fioramonti, şi-a dat demisia. Acesta şi-a anunţat decizia pe reţelele de socializare şi a motivat că a recurs la acest gest pentru că nu a primit finanţarea cerută pentru şcoli. “Se pare că resursele nu se găsesc niciodată atunci când vine vorba de școală și de cercetare, cu toate acestea, găsim sute de milioane de euro în câteva ore pentru a-i aloca în alte scopuri atunci când există voință politică”.
Filip Stan
02 ian. 2020, 07:43
Măsură radicală luată de ministrul Educaţiei din Italia. Şi-a dat demisia pentru că nu a primit un buget suficient pentru învăţământ

„În seara de 23 decembrie, i-am trimis președintelui Consiliului scrisoarea formală prin care demisionez din funcția de ministru al Educației, al Universităților și al Cercetării. (…) Motivele au fost aceleaşi pe care le ştiu cu toţii de mult timp: mi-am acceptat misiunea cu condiţia de a pune capăt într-un mod radical tendinței care de zeci de ani pune școala, învăţământul superior și cercetarea italiană într-o suferință puternică. M-am angajat să repun educația – fundamentul pentru supraviețuire și viitorul fiecărei societăți – în centrul dezbaterii publice, subliniind cu fiecare ocazie cât de mult contează şi că fără resurse adecvate orice progres a fost imposibil”.

“Acesta este adevăratul motor al țării, care construiește viitorul nostru al tuturor. Se pare că resursele nu se găsesc niciodată atunci când vine vorba de școală și de cercetare, cu toate acestea, găsim repede sute de milioane de euro, în câteva ore, pentru a-i aloca în alte scopuri atunci când există voință politică”, notează fostul ministru, care a publicat o fotografie cu scaunul său gol, arată edupedu.

Lorenzo Fioramonti are 42 de ani şi luase o pauză de la rolul de profesor titular de Economie politică la Universitatea din Pretoria, în Africa de Sud, unde a fondat Centrul pentru Studiul Guvernanței Inovative. În 2014, a devenit primul preşedinte al Asociaţiei de Studii ale Uniunii Europene din Africa Sub-Sahariană şi articolele sale au apărut în diferite publicaţii internaţionale, notează IlPost.

Demisia sa vine după ce anunţase pentru ţara sa unele dintre cele mai curajoase măsuri în Educaţiei din Uniunea Europeană. Italia urma să devină prima țară din lume care introduce în programa școlară obligatorie tema schimbărilor climatice și a dezvoltării durabile. Schimbările climatice vor fi studiate o oră pe săptămână, începând cu anul școlar 2020-2021 care debutează în septembrie anul viitor.

Fostul ministru italian a anunțat atunci și că discipline precum geografia, matematica și fizica vor fi studiate și din perspectiva dezvoltării durabile.

Fioramonti a stârnit o adevărată dezbatere în societatea italiană, atunci când a propus scoaterea crucifixurilor din sălile de clasă, pentru a crea un mediu incluziv pentru non-creștini. O altă propunere dezbătută în prezent este introducerea de taxe pe zboruri și pe alimentele cu zahăr, pentru a strânge fonduri suplimentare pentru educație.

În România a fost un singur ministru care a demisionat din acest motiv. Este vorba despre ministrul Educatiei, Mircea Miclea, care pe 11 octombrie 2005 i-a inaintat, primului-ministru Calin Popescu Tariceanu, demisia de onoare din cauza bugetului prea mic alocat invatamantului pentru 2006.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum se înțeleg „cea mai frumoasă actriță din lume” și fotbalistul marocan acuzat de viol, la 3 ani de la divorț: ”Am eșuat ca soț și soție”
Capital.ro
Ce ar însemna categoria „junk” pentru România. Statul ar putea rămâne fără bani dacă scade ratingul de țară
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
AC Milan vrea să transfere ”perla” SuperLigii! Alte 3 cluburi importante din Europa stau la pândă
MediaFlux
Se închid spitalele! Grevă generală în sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România