Merkel se duce în vizită la Putin, în 11 ianuarie. A fost invitată special de liderul de la Kremlin

Cancelarul german, Angela Merkel, se va deplasa sâmbătă, 11 ianuarie, în Rusia, într-o vizită întreprinsă la invitaţia preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru a discuta tensiunile din Orientul Mijlociu şi aplicarea acordurilor de la Minsk, a informat luni Kremlinul, citat de agenţia EFE.
Filip Stan
06 ian. 2020, 12:22
Merkel se duce în vizită la Putin, în 11 ianuarie. A fost invitată special de liderul de la Kremlin

„În cadrul discuţiilor, se are în vedere discutarea unor teme de pe agenda internaţională, între care situaţia din Siria, Libia, creşterea tensiunilor în Orientul Mijlociu ca urmare a atacului american de la aeroportul din Bagdad, pe 3 ianuarie”, a indicat serviciul de presă al preşedinţiei ruse.

Atacul Statelor Unite a provocat moartea generalului iranian Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei, fapt ce a declanşat o escaladare a tensiunii în regiune, Iranul promiţând că se va răzbuna, informează Agerpres.

La rândul său, Washingtonul a avertizat că vor exista toate tipurile de răspuns la orice acţiune a Teheranului.

Kremlinul a mai precizat că la întrevederea Merkel-Putin se va analiza totodată punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk din 2015 şi a celor convenite în formatul Normandia, pe 9 decembrie, la Paris.

La reuniunea din capitala franceză, în plus faţă de aşteptata întâlnire Putin-Zelenski, s-a ajuns la mai multe acorduri, potrivit Agerpres.

Cele două puncte mai concrete au fost angajamentul de a lucra pentru ca o încetare a focului „totală” să devină efectivă până la finalul anului şi tot până atunci să aibă loc un schimb complet de prizonieri.

De asemenea, au cerut implementarea în următoarele patru luni a condiţiilor de securitate şi politice pentru a se putea organiza un scrutin local în Donbas, cu obiectivul unui nou summit în acelaşi interval pentru a analiza aplicarea acestui plan.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Lamine Yamal și-a ridicat tricoul, iar vânzările au explodat! Cum a dat lovitura o firmă care comercializează boxeri
Capital.ro
EXCLUSIV. Buzunarele românilor, afectate direct dacă țara intră în „junk”. Avertismentul lui Viorel Cataramă: Există pericolul ca guvernul să confiște banii populației din bănci
Playtech.ro
Unde merită să te muți pentru un salariu mai bun. Diferența pe care mulți o descoperă abia după ce își schimbă orașul
Adevarul
Reportaj în Ungaria de Est, paradisul cultural și acvatic de la granița României. Cât costă un sejur în tărâmul cetăților și băilor termale
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Brăila a rămas fără cap la locul de muncă, după ce a fost prinsă sub mai mulți baloți! Victima era mama a trei copii
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
EXCLUSIV Toate actele sunt solicitate pe HUB-ul de servicii electronice al MAI. Românii se mută de la ghișeu pe online
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România