Biroul permanent al Senatului, din nou fără cvorum. Majorarea etapizată a alocaţiilor, pe ordinea de zi

Preşedintele Senatului Robert Cazanciuc a anunţat luni că a convocat din nou Biroul permanent al Senatului, la ora 13.00, pentru a fi respinsă cererea de reexaminare a şefului statului Klaus Iohannis privind respingerea OUG care prevede majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Doar că şedinţa nu s-a mai ţinut din lipsă de cvorum.
Iulian Tudor
23 nov. 2020, 14:42
Biroul permanent al Senatului, din nou fără cvorum. Majorarea etapizată a alocaţiilor, pe ordinea de zi

Biroul permanent al Senatului nu a avut cvorum luni pentru a desfăşura şedinţa, pe ordinea de zi figurând cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind respingerea OUG care prevede majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

„PSD încearcă în continuare cu disperare să ţină în funcţiune în mod artificial majoritatea toxică de la Senat. Azi a mai fost o încercare în acest sens, din fericire, a eşuat. Este foarte bine aşa, românii ştiu de mult timp că nu pot aştepta nimic bun de la majoritatea de stânga, PSD a avut la dispoziţie 30 de ani să demonstreze că poate face ceva şi rezultatul s-a văzut. Pretextul pentru convocarea Biroului Permanent al Senatului de astăzi a fost total neserios. PSD a ales să jongleze mai departe cu discursul populist, îi priveşte, ştim toţi că sunt doar tertipuri de campanie electorală. Se prefac acum că se luptă pentru mărirea alocaţiilor copiilor dar asta este dovadă că au ajuns cu ipocrizia la cote maxime. Alocaţiile au fost deja mărite de guvernul PNL din septembrie. De altfel, ultimele 3 măriri de alocaţii au fost făcut de PNL, inclusiv ultima dublare a acestora. Mai departe, nu avem cum să îi lăsăm să arunce bugetul ţării în aer!”, a afirmat luni Alina Gorghiu, pentru News.ro.

„„PNL refuză şi va refuza şi pe viitor să stea la masă cu majoritatea toxică a PSD, nu intrăm în jocul lor în nici un caz!  Am spus-o şi o repet: orice asociere cu PSD dăunează grav sănătăţii mediului politic din ţara noastră!”, a mai spus Gorghiu.

Citeşte şi: Alina Gorghiu a rămas fără pagina de Facebook în plină campanie electorală

Biroul permanent al Senatului fusese convocat de preşedintele Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc.

„Am convocat din nou Biroul permanent al Senatului, în încercarea de a-i convinge pe colegii noştri că trebuie să vină la serviciu. Colegii noştri de la PNL şi USR, după cum ştiţi, lipsesc de o lună de zile de la Biroul permanent, blocând Senatul. Astăzi avem pe ordinea de zi o lege extrem de importantă aşteptată de milioane de români şi anume legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii. După cum ştiţi, printr-un cinism de nedescris, Guvernul Orban a blocat, printr-o ordonanţă de urgenţă, dublarea alocaţiilor pentru copii. Preşedintele Iohannis a respins, cu acelaşi cinism, legea prin care Parlamentul spunea nu ordonanţei de urgenţă, luând decizia de a dubla alocaţiile pentru copii de la 1 septembrie”, a afirmat Robert Cazanciuc.

Preşedintele Senatului a adăugat că Guvernul Orban a găsit 2,2 miliarde lei la rectificarea bugetară din luna august pentru primarii PNL, iar la rectificarea bugetară de acum a mai găsit un miliard de lei, însă tot susţine că nu are fonduri pentru dublarea alocaţiilor pentru copii.

 

Majorarea alocaţiilor mai aşteaptă. Klaus Iohannis a retrimis legea la Parlament

Klaus Iohannis a cerut Parlamentului să reexamineze lege privind respingerea OUG prin care alocațiile copiilor vor crește eșalonat. Parlamentul a adoptat o legea care prevedea dublarea alocaţiilor într-o singură transă şi nu a fost de acord cu propunerea Guvernului Orban de majorare eşalonată a alocaţiilor pentru copii.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis vineri, 13 noiembrie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, a anunţat Preşedinţia.

„Art. 3. – (1) Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2022.

(3) Începând cu drepturile bănești aferente lunii august 2020, cuantumul alocației de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferența dintre cuantumul prevăzut la alin. (1) și cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020.

(4) În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie și drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an.

(5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.

(6) În condițiile în care bugetul de stat poate susține un cuantum mai mare al alocației de stat pentru copii, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili un nivel mai ridicat decât cel prevăzut la alin. (5).

(7) Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul.

(8) Alocația de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizația lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(9) Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii prevăzut la alin. (3)-(5) rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului”.

 

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Emilia Ghinescu, apel disperat. Întâmplarea care a întristat-o pe cântăreață: „Știu ce este în sufletul meu și al copiilor”
Fanatik.ro
Legendarul Stoicikov, la un pas de bătaie cu rivalul său la Balonul de Aur. Un român a fost martor și a făcut dezvăluiri explozive: „Am stat între ei”
Capital.ro
Reguli paradoxale la bloc. Decizia asociației de proprietari se aplică obligatoriu, chiar dacă e ilegală. Ai o singură metodă de atac
Playtech.ro
Câte numere poţi observa în imagine: test de inteligenţă special
Adevarul
Proprietarii mașinilor de lux trebuie să depună declarația 216 la ANAF până pe 31 decembrie
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Incredibila poveste a lui Marin Dan, campionul mondial care a asistat la uciderea sportivilor israelieni la JO Munchen 1972: ”Am jucat biliard cu ei și apoi au fost căsăpiți”
MediaFlux
Pensiile ajung cu întârziere în ianuarie 2026. Cât au de așteptat românii
stirilekanald.ro
„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend