Viorica Dăncilă, după ce a pierdut şefia PSD: „Este o schimbare majoră, am făcut sarmale, caltaboşi, chiar cârnaţi am făcut”

Viorica Dăncilă spune că este mai liniștită de când nu mai este premier și președintele celui mai mare partid din România, are mai mult timp pentru viața persoanlă și chiar a pregătit produse tradiționale pentru familie, de sărbători.
Filip Stan
14 ian. 2020, 15:34
Viorica Dăncilă, după ce a pierdut şefia PSD:

Viorica Dăncilă a evitat, însă, să spună dacă își mai dorește să ajungă vreodată premier sau președinte de partid.

„Nu contează ce-mi doresc eu, contează ce-și doresc oamenii și acest lucru se poate face prin vot. A fost o perioadă foarte grea, trebuie să recunosc. Indiferent de ceea ce vor spune alții, de câte minciuni se vor spune, voi spune întotdeauna adevărul. A fost o perioadă de un an și nouă luni foarte grea, cu foarte multe crize de gestionat, în plan intern și extern și mă bucur că am reușit după această perioadă să ies cu fruntea sus și să mă uit în ochii oamenilor, pentru că nu am luat niciodată o decizie greșită”, a spus Viorica Dănilă marți.

Viorica Dăncilă a fost întrebată ce a gătit de sărbători pentru familie. „Produse tradiționale românești: sarmale, caltaboși, chiar cârnați am făcut. Am primit aprecieri din partea familiei.”

Este mult mai liniștită de când a rămas fără cele două funcții importante pe care le-a deținut în paralele – premier și președinte PSD.

Mai puțină presiune, mai puține probleme, crize de gestionat… Este o schimbare majoră. În momentul în care ești președinte de partid, în care conduci executivul, timpul rămas pentru viață personală este foarte scurt. Nu pot spune dacă este mai bine sau mai rău… Fiecare poziție ocupată presupune avantaje și dezavantaje”, a mai spus fostul premier.

Viroica Dăncilă, replică la declaraţiile lui Manda privind „proştii” din partid

Fostul premier, Viorica Dăncilă, a declarat, marți, după ședința CEx al PSD, că declarația lui Claudiu Manda, potrivit căreia partidul nu va mai susține „proști în funcții publice care să ne facă de râs”, nu a avut „absolut nicio legătură” cu persoana ei.

„Am lămurit și acest lucru, pentru că s-a speculat foarte mult. Declarația lui Claudiu Manda – am vorbit și cu Olguța Vasilescu și cu președintele interimar, Marcel Ciolacu – nu a avut absolut nicio legătură cu Viorica Dăncilă. Claudiu Manda nu putea să atace un guvern… În momentul în care faci o afirmație și esti un om puternic, ți-o asumi când faci referire la o anumită persoană”, a declarat Viorica Dăncilă.

Fostul premier a mai spus că nu a discutat cu Claudiu Manda despre aceste declarații. Claudiu Manda a afirmat, joia trecută, că partidul nu va mai susține „proști în funcții publice care să ne facă de râs”.

„Ne interesează să evităm alegerile anticipate nu pentru că ne este frică, ci pentru că am vrea să stea cât mai mult la guvernare cei de la PNL și să arate la termen de ce sunt în stare. Eu cred că Marcel Ciolacu este vulpoiul de care PSD are nevoie în frunte și cred că împreună cu Paul și toți ceilalți putem face o echipă care să ne conducă la victorii la alegerile locale și bineînțeles un rezultat excelent la alegerile parlamentare. (…) La Congres nu o să mai susținem proști în funcții publice ca să ne facă de râs”, a afirmat Claudiu Manda, la conferința de alegeri a organizației județene PSD Buzău.

Ciolacu evită să vorbească despre Viorica Dăncilă

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a fost întrebat, marţi, dacă fostul lider al partidului Viorica Dăncilă va fi pe listă la alegerile parlamentare, spunând că viitoarea conducere a PSD, aleasă la congres, va discuta cu preşedinţii de organizaţie şi apoi vor fi întocmite listele pentru alegerile parlamentare. La rândul său, Viorica Dăncilă a spus că discuţia este prematură.

La insistenţele jurnaliştilor, liderul PSD a refuzat să răspundă la această întrebare. La rândul său, Viorica Dăncilă a spus, la finalul Comitetului Executiv, că va candida la preşedinţia organizaţiei de femei şi că e prematur să spună ceva despre alegerile parlamentare.

„Voi fi un om de echipă, partidul are nevoie de unitate, este absolut necesar ca toţi să fim foarte uniţi, având în vedere că urmează alegerile locale şi că trebuie să obţinem un rezultat foarte bun. (…) Voi candida la alegerile pentru organizaţia de femei. (…) Este prematur să vorbim acum de deputaţi de senatori. După cum a spus şi preşedintele interimar, importante pentru noi sunt alegerile locale”, a declarat Dăncilă.

În ședința Comitetului Executiv din 26 noiembrie 2019, Viorica Dăncilă a anunțat că demisionează de la șefia PSD. În discuțiile de la reuniunea social-democraților, Vioricăi Dăncilă i-ar fi fost promisă șefia organizației de femei a PSD precum și un loc de parlamentar de Teleorman, dacă demisionează, potrivit unor surse politice. De atunci Marcel Ciolacu conduce interimar partidul.

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a declarat, joi, că șansele ca Viorica Dăncilă să fie pe lista PSD la parlamentare sunt tot mai mici, chiar dacă i se promisese un loc la alegeri, în schimbul demisiei de la șefia partidului.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Profeția care a băgat în panică toată Argentina. Ce a văzut un vrăjitor ghanez pentru naționala lui Messi
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 29 iunie. Unde se vinde cea mai ieftină benzină din România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Greșeala care apare inclusiv în școli sau la televizor. Cum se spune corect ora 12
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?