PSD, atac la Guvernul PNL: „Vor anticipate, dar nu vor plata dublată a alocaţiilor”

PSD a transmis, miercuri, că, dacă ar dori, Guvernul PNL ar putea dubla alocaţiile chiar de acum, folosind banii din bugetul déjà aprobat, iar la rectificarea bugetară ar putea suplimenta suma. ”Nu vor s-o facă! În schimb, vor anticipate, ca să anuleze ulterior măsura fără să mai poată fi penalizaţi la vot”, susţine PSD.
Filip Stan
15 ian. 2020, 16:06
PSD, atac la Guvernul PNL:

„Dacă ar vrea cu adevărat, Guvernul PNL ar putea plăti chiar de acum alocaţiile dublate pentru copii! Banii alocaţi deja în buget pot fi folosiţi în primele 6 luni, iar diferenţa poate fi suplimentată, în iulie, la prima rectificare. Dar nu vor s-o facă! În schimb, vor anticipate, ca să anuleze ulterior măsura fără să mai poată fi penalizaţi la vot”, a transmis, miercuri PSD.

 

Social-democraţii afirmă că „aceeaşi manevră vor să o aplice şi la majorările de la 1 septembrie pentru punctul de pensie şi salariile din învăţământ”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că atât el cât şi Guvernul doresc creşterea alocaţiilor copiilor, iar Executivul va căuta cele mai bune soluţii.

„Probabil nu se poate aplica imediat, dar, în câteva luni de zile, Guvernul va găsi resursele”, a sus Iohannis, precizând că eliminarea pensiilor speciale ar putea crea un disponibil bugetar.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Virginia Ruzici, prima reacție după ce Simona Halep a oficializat relația cu Dorin Mateiu: „Trăiește așa cum dorește”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat