Corupţie la Opera Naţională. Trei foşti directori, condamnaţi la ani grei de închisoare

Trei foşti directori din cadrul Operei Naţionale Bucureşti au fost condamnaţi luni de Tribunalul Bucureşti la închisoare cu executare, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.
Filip Stan
20 ian. 2020, 15:21
Corupţie la Opera Naţională. Trei foşti directori, condamnaţi la ani grei de închisoare

Potrivit deciziei instanţei, Iustina Cornel, fost director economic, a fost condamnată la 5 ani şi 4 luni de închisoare, Cătălin Alexandru Ionescu, fost director general, a primit 4 ani şi 4 luni de închisoare, iar Teodor Visalom, fost director tehnic, a fost condamnat la 4 ani de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare.

Iustina Cornel este acuzată de abuz în serviciu şi luare de mită, iar ceilalţi doi foşti directori au fost judecaţi pentru abuz în serviciu, în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave.

În acelaşi dosar, administratori ai unor firme au primit pedepse cu suspendare – Nelu Teodor, Lucreţia Furnigă, Filip Constantin Tiţian, Ştefan Dumitru, Cornel Cosmulescu, aceştia fiind obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 297.002 de la Iustina Cornel. De asemenea, judecătorii au admis acţiunea civilă exercitată de Opera Naţională Bucureşti şi i-a obligat pe inculpaţi să plătească peste 3 milioane de lei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit DNA, în cursul anului 2006, Cătălin Ionescu, în calitate de director general al Operei Naţionale Bucureşti, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi coordonatorul compartimentelor funcţionale din cadrul instituţiei, în conivenţă cu Iustina Cornel şi Teodor Visalom, în mai multe rânduri şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu ce le reveneau în legătură cu încheierea, derularea, modificarea contractelor de achiziţie publică atribuite de instituţia unde îşi desfăşurau activitatea firmelor administrate de ceilalţi inculpaţi.

Procurorii DNA au mai reţinut că cele trei persoane cu funcţii de conducere în cadrul ONB, cu încălcarea dispoziţiilor legale, nu au supus achiziţiile aprobării Consiliului Administrativ, nu au analizat oportunitatea, respectiv nu au determinat valoarea estimată pentru fiecare achiziţie şi nu au dispus constituirea comisiilor de evaluare a ofertelor, împrejurări care au condus la inexistenţa unor selecţii de oferte reale în condiţii de concurenţă, preţurile fiind stabilite şi supraevaluate de beneficiarii contractelor.

În acelaşi context, Cătălin Ionescu, Iustina Cornel şi Teodor Visalom au semnat contractele de achiziţii respective, fără a efectua o verificare a modalităţii de încheiere, în condiţiile în care lucrările erau supraevaluate, au semnat acte adiţionale la unele contracte prin care a fost mărită valoarea iniţială a acestora, fără a exista niciun temei care să justifice această majorare şi au aprobat plăţile pentru contractele respective, în condiţiile în care cunoşteau că valoarea lucrărilor contractate era supraevaluată şi lucrările nu au fost recepţionate.

Astfel, a fost cauzat Operei Naţionale Bucureşti un prejudiciu în sumă de 3.344.438 lei, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial pentru ceilalţi inculpaţi, administratori ai unor societăţi comerciale.

În aceeaşi perioadă, Iustina Cornel, în calitate de director economic al Operei Naţionale Bucureşti, a pretins şi primit de la Barbu Bogdan Mihail, Lucreţia Furnigă şi Nelu Teodoru, procente cuprinse între 10% şi 20% din valoarea unor facturi plătite de instituţie, respectiv din valoarea unor contracte de execuţie lucrări.

Totodată, în acelaşi scop, Iustina Cornel a pretins inculpaţilor Furnigă Lucreţia şi Teodoru Nelu să îi achiziţioneze o ambarcaţiune model VIPER 203, în regim de leasing, şi a primit suma de 123.537,6 lei, remisă sub formă de rate succesive.

În total inculpata Iustina Cornel a pretins şi primit suma de 320.238 lei.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Vezi live tragerea la sorți pentru turul 2 preliminarii Conference League și află cu cine joacă FCSB și CFR Cluj. Ora de start a tragerii
Capital.ro
Pensionarii pot obține bani în plus la pensie. Veniturile care pot fi luate în calcul de Casa de Pensii
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă primești amendă de parcare în Bulgaria și nu o plătești. Ce riscă șoferii români în vacanță
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România se pot infecta
wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Scad facturile la gaze naturale. Noile tarife aprobate de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece