Pelerinaj de Sfântul Andrei. Patriarhia Română cere Guvernului să permită accesul credincioşilor la Peştera Sfântului Apostol Andrei

Patriarhia Română a solicitat, joi, Guvernului ca la Pelerinajul de Sfântul Andrei de la Peştera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, să fie permis accesul tuturor credincioșilor, indiferent din zona din care provin, cu respectarea normelor în vigoare.
Ionela Marcu
26 nov. 2020, 15:44
Pelerinaj de Sfântul Andrei. Patriarhia Română cere Guvernului să permită accesul credincioşilor la Peştera Sfântului Apostol Andrei

Pelerinaj de Sfântul Andrei. Patriarhia Română insistă cu organizarea pelerinajului la de la Peştera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa. După ce Instanţa a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului de anulare a unei decizii luate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care se interzice ca la pelerinajele religioase să participe alte persoane în afara celor care au domiciliul în localitatea unde are loc evenimentul, Patriarhia Română a transmis o cerere oficială către Guvernul Orban în care solicită ca la Pelerinajul de Sfântul Andrei să aibă acces toți credincioșii din România.

„Patriarhia Română este preocupată atât de protejarea sănătăţii credincioşilor, cât şi de manifestarea libertăţii lor de credinţă. În acest sens, este necesar un dialog permanent între autorităţile de stat şi locale competente şi autorităţile religioase, mai ales în situaţia unor zone carantinate sau având o rată ridicată de infectare cu noul coronavirus, dialog la care a îndemnat şi Preşedintele României în luna octombrie din acest an.

În cazul concret al pelerinajului la Peştera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, comună care are un număr mic de locuitori (1992), se poate organiza, printr-o îngăduinţă a autorităţilor, pelerinajul, având în vedere caracterul excepţional al acestei sărbători pentru poporul român”, a transmis Patriarhia Română.

Reprezentanţii Patriarhiei îşi motizează solicitarea prin faptul că „Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este singurul sfânt din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cărui pomenire este declarată sărbătoare naţională bisericească de către Sfântul Sinod, prin hotărârea nr. 4972 adoptată în şedinţa din data de 14-15 noiembrie 2001”.

„De asemenea, începând cu anul 2012, în Codul muncii, ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este inclusă între sărbătorile legale în care nu se lucrează”, mai spun prelaţii.

„Ţinând cont de recunoaşterea de către Statul Român a rolului excepţional avut de către Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român, este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Apostol Andrei, situată în comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea distanţei fizice, purtarea măştii şi dezinfectarea obiectelor atinse, aşa cum prevăd „regulile de protecţie sanitară privind activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective” (HG nr. 967/12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă)”, susţin reprezenanţii Patriarhiei.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a transmis miercuri seară o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban în care susţine că măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 generează „abuzuri” împotriva clerului şi credincioşilor, deoarece aceştia sunt împiedicaţi să desfăşoare datinile bisericeşti.

Înaltul ierarh a atras atenţia că ar putea apărea o situaţie conflictuală în contextul împiedicării credincioşilor din toată ţara să ia parte la tradiţionalul pelerinaj de la mânăstirea şi peştera din satul constănţean Ion Corvin, organizat la praznicul Sfântului Apostol Andrei, pe 30 noiembrie.

 

Pelerinaj de Sfântul Andrei. Ludovic Orban îi răspunde lui IPS Teodosie: „Sfatul meu sincer e să îndemne credincioşii la respectarea regulilor”

Premierul Ludovic Orban, îl sfătuieşte pe IPS Teodosie să îndemne credincioşii să respecte regulile, după ce arhiepiscopul Tomisului îi scrisese că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare. Orban îi aminteşte înaltului prelat că situaţia Constanţei este una aparte, fiind în carantină.

„Sfatul meu sincer către Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie este să îndemne credincioșii la respectarea regulilor, pentru că aceste reguli nu sunt făcute ca să împiedice credincioșii să se roage sau să participe la pelerinaje sau la alte activități, ci să apere sănătatea. Eu cred că orice om trebuie să aibă grijă de sănătatea oamenilor”, spune Ludovic Orban, conform Mediafax.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
100 de milioane de euro pentru Gică Hagi! Anunțul lui Giovanni Becali la 35 de ani de la transferul „Regelui” la Real Madrid
Capital.ro
Se pregătesc noi scumpiri la carburanți? Dumitru Chisăliță: „Percepția poate deveni mai puternică decât realitatea”
Playtech.ro
Țările din Europa care au devenit cele mai dorite destinații de vacanță în 2026. Interes record din Japonia pentru aceste destinații
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
wowbiz.ro
Monica Pop a suferit un AVC! Anunțul îngrijorător a fost făcut chiar de medicul oftalmolog: „M-am supărat foarte tare”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un motociclist de 23 de ani din Ilfov și-a pierdut viața pe loc după un impact devastator cu un parapet, în județul Giurgiu
iamsport.ro
S-a dat undă verde pentru proiectul de 25.000.000 lei inițiat de Ion Țiriac
MediaFlux
Cum arată Mario Mutu, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, la 23 de ani. E de nerecunoscut!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România