Închisoare pe viaţă pe bărbatul care şi-a ucis vecinul cu drujba

Bărbatul care şi-a ucis un consătean cu o drujbă, într-o localitate din Timiş, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fiind acuzat de omor calificat şi cruzimi, distrugere, violare de domiciliu şi lovituri şi alte violenţe. Decizia magistraţilor Curţii de Apel Timişoara este definitivă.
Filip Stan
21 ian. 2020, 15:29
Închisoare pe viaţă pe bărbatul care şi-a ucis vecinul cu drujba

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au stabilit iniţial o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Dorin Sebastian Muntean, bărbatul care şi-a atacat şi omorât un consătean cu drujba.

Nemulţumit de sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş, Muntean a depus o contestaţie la Curtea de Apel Timişoara, iar luni, judecătorii acestei instanţe au stabilit: „desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând, dispune condamnarea inculpatului Muntean Dorin-Sebastian la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat”.

În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2019, Dorin Sebastian Moldovan, din Arad, şi-a pus o drujbă în maşină şi a mers în comuna Sânandrei, lângă Timişoara, cu gândul de a-l ucide pe cel care îi vânduse o maşină şi, susţinea el, l-ar fi înşelat.

„Cu acea drujbă a pătruns fără drept în locuinţa victimei prin distrugerea cu drujba a uşii de la intrare. După ce inculpatul a intrat în locuinţă, victima L.M.C., care în acele momente dormea, s-a trezit, iar când l-a văzut pe inculpat în locuinţă, a sărit pe geamul unei camere şi a fugit în grădina din spatele imobilului, împreună cu fiul său minor L.F.A. Inculpatul a alergat în urmărirea victimei, a ajuns-o şi, cu acea drujbă, a ucis victima, tăind-o în zona gâtului, a capului, a membrelor superioare, precum şi în alte zone ale corpului”, arătau anchetatorii.

În acelaşi timp, şi copilul bărbatului ucis a fost rănit, în timp ce încerca să se salveze. Acesta şi-a rupt piciorul şi a avut nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale.

Între timp, şi la nivelul Inspectoratului de Poliţie Timiş a fost declanşată o anchetă, după ce un membru din familia victimei a sunat să ceară ajutor chiar în timp ce atacatorul tăia uşa casei cu drujba, însă poliţistul din dispecerat i-ar fi spus să revină, întrucât e posibil ca zgomotul să provină din altă parte. Poliţistul vizat este cercetat penal.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu a anunțat noul transfer al lui Dinamo. „A semnat!”. Urmează și un atacant! Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar, vineri 21 august. Ce valoare au euro și dolarul american la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cod portocaliu de caniculă în mai mult de jumătate din țară. Județele în care temperaturile ajung la 40 de grade
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dorel Dorin Moldovan, bărbatul evadat din Maramureș, a fost prins după 48 de ore! Unde se ascundea acesta
iamsport.ro
Momentul de cumpănă din viața lui Florin Prunea: ”Mi-a ars tot apartamentul. Nu mai aveam nimic!”
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. Anunțul momentului pentru 5 milioane de români
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat