Monstrul din adâncuri. O creatură misterioasă i-a pus pe jar pe oamenii de ştiinţă, după ce le-a „furat” un aligator

O întâmplare care i-a pus pe gânduri până şi pe oamenii de ştiinţă, stârnindu-le în acelaşi timp imaginaţia, a avut loc pe fundul oceanului, acolo unde un grup de cercetători intenţionau să facă un experiment.
Ionela Marcu
22 ian. 2020, 12:37
Monstrul din adâncuri. O creatură misterioasă i-a pus pe jar pe oamenii de ştiinţă, după ce le-a

Studiul consta în plasarea pe fundul Oceanului Atlantic, în zona Golfului Mexic, a trei aligatori morţi, însă curând s-a constatat că unul dintre trupuri a fost mâncat de o creatură misterioasă. Marea provocare a cercetătorilor este să identifice creatura care smuls corpul aligatorului cu totul, trăgându-l cu violenţă prin frângia cu care era înfăşurat. De subliniat că nu era vorba de o pradă tocmai uşoară, aligatorul şi hamul său având o greutate combinată de aproximativ 40 kg. Cu toate acestea, creatura a reuşit să o târască aproximativ 30 de metri prin nisipul de pe fundul oceanului, după cum o demonstrează urmele lăsate.

Descoperirea a fost făcută abia la opt zile de la lansarea corpurilor în adâncuri, când cercetătorii s-au întors pentru a vedea rezultatele. Atunci, oamenii de știință nu au găsit altceva decât o formă de aligator pe fundul Oceanului, cu greutatea şi funia încă ataşate.

Coprul celui de-al doilea aligator a devenit neutilizabil peste câteva săptămâni, însă în cu totul alte circumstanţe, fiind descopus şi mâncat de vieţuitoarele marine obişnuite, în timp ce un tip de vierme zombie s-a ocupat apoi de scheletul rămas în urmă. De asemenea, un al treilea aligator a fost devorat de crustaceele de mare adâncime.

Cu toate acestea, marea provocare este „dispariţia” primului aligator, dr. Craig McClain, de la Louisiana Universities Marine Consortium, organizatorul misiunii, afirmând intrigat că nu există nicio cale de a ști cu siguranţă ce a smuls lipsa dispărută. Adâncinea medie a Golfului Mexic este de 1.600 metri, cu un maxim de 4.384 metri într-un punct numit Sigsbee, astfel că la aceste adândcimi ştiinţa modernă nu ştie să există vieţuitoare acvatice mari, capabile de o asemenea forţă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ce spun Maria și Marius Avram despre întâlnirea cu Radu Vâlcan. Cătălin Brînză se așteaptă la surprize la Insula Iubirii – Reuniuni
Fanatik.ro
Iar cu Levski?! Cu cine joacă U Craiova în play-off-ul Europa / Conference League. Oltenii sunt capi de serie la tragerea la sorți de luni şi pot da iar peste bulgari
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 30 iulie. Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Noile tarife din benzinării 
Playtech.ro
Ce salariu oferă Lidl pentru un post de vânzător. Cât ajunge să câștige un angajat
Adevarul
„De ce ar trebui să beneficieze de acciză redusă cineva care conduce un SUV?” Subvenția la motorină, criticată de un expert în energie
wowbiz.ro
Doliu în Armata României. Pilotul militar Mihai Vîrdol a murit în urma unui grav accident de motocicletă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
Zlatan Ibrahimovic, distrus în direct: ”Nu are pic de inteligență, e un băgător de seamă! Stă și crapă semințe undeva pe San Siro, nu va fi vreodată cineva în afara gazonului”
MediaFlux
PAPARAZZI Cântărețul celebru e total schimbat. Dacă nu Fizz, atunci cine?
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România