PROGNOZA METEO de Sfântul Andrei. Ninsori şi vreme rece în aproape toată ţara

Vreme rece cu temperaturi scazute, chiar ger in unele regiuni, in orele diminetilor, dar si un episod scurt de iarna. De la mijlocul săptămânii, temperaturile vor mai creşte şi vin ploi.
Alina Andrei
29 nov. 2020, 17:26
PROGNOZA METEO de Sfântul Andrei. Ninsori şi vreme rece în aproape toată ţara

PROGNOZA METEO de Sfântul Andrei. La noapte cerul va fi mai mult noros, iar în regiunile sudice şi sud-estice, aria precipitaţiilor va fi în extindere. Acestea vor fi la început mai ales sub formã de lapoviţã, iar din a doua parte a nopţii treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zãpadã. Cantitãţile de precipitaţii vor depãşi doar izolat 10 l/mp în sudul Munteniei. Vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului, doar izolat vor mai fi precipitaţii slabe, ninsori la munte şi mixte în zonele joase de relief – unde spre dimineaţã va fi posibil sa se formeze ceaţa. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe litoral, cu viteze de 40…45 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -8 şi 4 grade, potrivit ANM.
BUCURESTI. Cerul va fi noros şi la sfârşitul nopţii, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formã de ninsoare şi se va depune strat de zãpadã, care va mãsura pânã în jurul a 3 cm. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Citeşte şi: Prognoza meteo pentru decembrie. Ninsoare şi viscol în multe zone din România

 

PROGNOZA METEO de Sfântul Andrei. Vremea va fi rece, cu temperaturi maxime ce se vor încadra în general între 0 şi 5 grade şi minime cuprinse între -13 şi 1 grad. În regiunile sudice şi estice, cerul va fi noros şi local se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi sub formã de ninsoare în Muntenia, în jumãtatea de sud a Moldovei, în sud-estul Olteniei şi în Dobrogea continentalã şi mixte pe litoral, iar spre searã aria ninsorilor se va restrânge cãtre Dobrogea. Se va depune strat nou de zãpadã. În restul teritoriului, înnorãrile vor fi temporare şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe pe parcursul zilei – mixte în zonele joase şi ninsori la munte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea, cu viteze de 40?45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţã, cu o probabilitate mai ridicatã în vestul şi nord-vestul teritoriului.
PROGNOZA METEO de Sfântul Andrei la BUCURESTI. Vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros şi, în prima parte a zilei, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formã de ninsoare şi se va depune în continuare strat de zãpadã, care va mãsura în medie 3…5 cm. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 0…1 grad, iar cea minimã de -3-2 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţã.

 

PROGNOZA METEO MARTI. Vremea va fi în continuare rece. În regiunile extracarpatice şi pe arii restrânse în restul teritoriului, mai ales dimineaţa şi noaptea, va fi nebulozitate stratiformã sau ceaţã asociatã şi cu chiciurã. În Dobrogea vor mai fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în sudul Banatului şi în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 5 grade, iar cele minime în general între -13 şi -2 grade.
BUCURESTI. Vremea se va menţine rece. Va fi nebulozitate joasã mai ales la începutul zilei şi noaptea, când şi probabilitatea de formare a ceţii va creşte. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimã va fi de -5…-4 grade.

 

PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea se va menţine rece în cea mai mare parte a ţãrii, dar în special în sud, în est şi parţial în centru unde norii de plafon jos sau ceaţa vor fi persistente, cu precãdere în zonele joase de relief şi se vor asocia izolat cu chiciurã, fulguieli sau burniţã; în prima parte a zilei în Dobrogea vor fi precipitaţii slabe mixte şi pe alocuri se va depune polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorãri noaptea în regiunile sud-vestice, unde pe suprafeţe mici probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi în creştere. Vântul se va intensifica treptat în sudul Banatului şi la munte, în special în Carpaţii Meridionali, iar în rest va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 3 grade.
BUCURESTI. Vremea va fi în continuare rece şi în general închisã, cu nebulozitate joasã şi ceaţã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimã va fi de -3…-2 grade.

 

PROGNOZA METEO JOI. Vremea va intra într-un proces de încãlzire, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 3 şi 10 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 şi 6 grade, mai ridicate pe litoral. Cerul va avea înnorãri, iar local în jumãtatea de sud a ţãrii se vor semnala precipitaţii îndeosebi sub formã de ploaie, iar în zona montanã aferentã acestea vor fi mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în sudul Banatului şi la munte, cu precãdere în Carpaţii Meridionali, dar pe arii restrânse temporar şi în celelalte regiuni. Mai ales la începutul intervalului, local va fi ceaţã.
BUCURESTI. Vremea se va încãlzi uşor, astfel încât temperatura maximã va fi de 4…5 grade, iar cea minimã va fi de 2…3 grade. Cerul va avea înnorãri şi vor fi condiţii de ceaţã la începutul şi sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat.

 

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Emilia Ghinescu, apel disperat. Întâmplarea care a întristat-o pe cântăreață: „Știu ce este în sufletul meu și al copiilor”
Fanatik.ro
O glorie a lui Dinamo, umilită de Ionuț Negoiță: „I-a oferit un apartament, dar apoi a aflat că nu e al lui! A izbucnit în plâns”
Capital.ro
Călin Georgescu anunță că e gata pentru pedeapsă. SUA îi pot hotărî soarta: Declar public că-mi asum toate consecințele
Playtech.ro
Interdicţia primită de Mirabela Grădinaru la Palatul Cotroceni! A rămas fără cuvinte, nu se aştepta să nu aibă voie să facă un lucru banal
Adevarul
Singurii lideri europeni felicitați de Putin de Crăciun și Anul Nou. Lista este completată de șefi de stat din întreaga lume și aliați ai Rusiei
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Irina Deleanu șochează. De ce arată atât de bine la 50 de ani: 'Ai să râzi''. GALERIE FOTO
MediaFlux
Controverse în CV-ul noului primar general, Ciprian Ciucu. Edilul își pune cenușă în cap
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend