Alin Alexuc-Ciurariu, medaliat cu aur la Europenele de lupte de la Roma

România participă la Europenele de la Roma cu 16 sportivi şi are ca obiectiv câştigarea a 2-3 medalii.
Filip Stan
11 feb. 2020, 19:47
Alin Alexuc-Ciurariu, medaliat cu aur la Europenele de lupte de la Roma

Sportivul român Alin Alexuc-Ciurariu a cucerit medalia de aur la categoria 130 kg, la greco-romane, marţi seara, la Campionatele Europene de lupte de la Roma, după ce l-a învins în finală pe georgianul Levan Arabuli (6-1).

Alexuc (CS Dinamo), care a împlinit 30 de ani pe 3 februarie, a reuşit astfel cea mai mare performanţă a carierei. Alin Alexuc a mai obţinut medalii de bronz la Europene în 2018 la Kaspiisk (Rusia) şi anul trecut la Bucureşti.

La Roma, Alexuc s-a impus luni în optimi în faţa rusului Zurabi Ghedehauri, în sferturi l-a întrecut pe azerul Sabah Saleh Shariati, iar în semifinale a câştigat în faţa ucraineanului Nikola Kucimi.

Alţi doi luptători români au ratat marţi medaliile de bronz, terminând pe locul al cincilea.

Florin Tiţa (cat. 55 kg) a fost învins în meciul pentru bronz de georgianul Nugzari Ţurţumia, după ce în recalificări îl întrecuse pe turcul Dogus Ayazci. Tiţa îl învinsese în calificări pe ucraineanul Koriun Sahradian, însă a pierdut în sferturi în faţa rusului Vitali Kabaloev.

Mihai Mihuţ, campion european în 2018, a fost învins în meciul pentru bronz la cat. 63 kg, greco-romane, de ungurul Erik Torba. Mihuţ a trecut în optimi de sârbul Perica Dimitrijevic, în sferturi a câştigat în faţa turcului Rahman Bilici, dar a pierdut semifinala cu rusul Ibraghim Labazanov.

La cat. 60 kg, Teodor Horătău a pierdut în calificări în faţa estonianului Helary Maegisalu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Nașul lui Nicolae Dobrin a sunat în direct și i-a transmis un mesaj lui Mitică Dragomir
Capital.ro
Bucureștenii vor rămâne fără apă rece între 13 și 16 octombrie. Apa Nova a anunțat întreruperi. Ce zone sunt afectate
Playtech.ro
Cum verifică ANAF dacă românii cheltuiesc mai mult decât câștigă. Casele și mașinile pot fi comparate cu veniturile declarate
Adevarul
Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă. Cum pot femeile cu copii să iasă mai devreme la pensie și să scape de penalizare
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte